Instanţa a respins drept neîntemeiată cererea lui Viorel Morari de suspendare a ordinului procurorului general

Șeful Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari, a contestat în instanța de judecată ordinul procurorului general, Alexandr Stoianoglo, prin care a fost delegat într-o funcție la Procuratura Generală, pentru o lună, timp în care 21 de procurori trimiși de Stoianoglo vor verifica activitatea Procuraturii Anticorupție.

Mai mult Morari a contestat şi dispoziția cu privire la efectuarea cotrolului activității Procuraturii Anticorupție și spune că nu va permite procurorilor trimiși să efectueze controale să intre în instituție. 

După ce a examinat cererea, judecătorul Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani, Violeta Chisilița, a respins-o drept inadmisibilă, deoarece ordinul procurorului nu a fost contestat la Procuratura Generală. 

Potrivit legii, instanţa poate examina o asemenea cerere doar după ce autoritatea publică competentă cu soluţoinarea acesteia a refuzat suspendarea actului administrativ sau nu a soluționat cererea de suspendare în termenul prevăzut de lege.

 

 

loading...

Lasă un comentariu