Instagram anunță o nouă interdicție. Regulile intră în vigoare în următoarele săptămâni

Reţeaua de socializare Instagram a anunţat miercuri interdicţia pentru aşa-numiţii "influencers" (utilizatori cu numere mari de admiratori pe reţelele de socializare, n.r.) de a promova ţigările electronice, tutunul şi armele de foc în conţinuturile distribuite de această platformă, relatează EFE, citat de agerpres.ro.

Aplicaţia deţinută de Facebook închide asftel ultima portiţă rămasă pentru a promova astfel de produse, deşi publicitatea directă era deja interzisă, însă influencerii le puteau promova prin intermediul conţinuturilor distribuite.

Pe site-ul aplicaţiei, responsabilii Instagram au anunţat că noua interdicţie va începe să fie implementată "în următoarele săptămâni".

Laţul împotriva ţigărilor electronice se strânge tot mai mult în Statele Unite, cu interdicţii la nivel local şi al statelor şi cu ameninţări lansate de însuşi preşedintele ţării, Donald Trump, de a interzice comercializarea acestor produse la scară naţională.

În noiembrie, statul California a dat în judecată Juul, cel mai mare producător de ţigări electronice din ţară, pe motiv că publicitatea brandului se adresează tinerilor şi adolescenţilor, deşi vânzarea acestor produse este interzisă persoanelor cu vârste sub 21 de ani.

În denunţ, depus în comun de guvernul statului California şi de oraşul Los Angeles, se arată că în acea reclamă adresată tinerilor "nu se avertizează asupra expunerii la produsele chimice şi la riscurile de cancer, malformaţii ale nou-născuţilor şi afectarea sistemului reproductiv".

Potrivit Centrului pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC), peste 42 de persoane au murit până acum în Statele Unite în urma unor afecţiuni pulmonare legate de consumul de ţigări electronice şi au fost diagnosticate 2.000 de cazuri de leziuni pulmonare neletale.

loading...

Lasă un comentariu