Inspectorii de Patrulare au făcut razii la şcolile şi grădiniţile din capitală. Ce au descoperit oamenii legii (VIDEO/ FOTO)

Embed:

Reprezentanţii Inspectoratului Naţional de Patrulare au efectuat astăzi razii în mai multe şcoli şi grădiniţe din capitală. Ei au verificat dacă părinţii respectă prevederea care-i obligă să aibă în maşină scaune pentru copii. Cei care nu le aveau s-au ales cu avertizări, dar data viitoare vor fi amendaţi, spun poliţiştii.

Inspectoratul Naţional de Patrulare astăzi informează şi avertizează toţi conducătorii auto despre faptul că dacă transportaţi copii să aveţi scăunaşul de protecţie a copilului. Astfel au fost întâmpinaţi astăzi părinţii care şi-au adus cu maşina copiii la grădiniţă sau şcoală, dar nu toţi au vrut să dea ochii cu inspectorii.

Şoferii care nu aveau în maşină un scaun pentru copii au invocat diverse motive:

"Casa mea e la o sută de metri de aici, nu e nimic straşnic. Aici nu e trafic intens, dar pe drum nu merg cu copilul".

"În general avem scaun special, dar azi nu am reuşit să îl luăm. Respectăm tot timpul regulile de circulaţie". 

"E periculos, dar acum sunt în căutare de două scăunele fiindcă am doi copii. Şi vă daţi seama că două scăunele costă cam un salariu".

Acţiunea, care are scopul de a-i responsabiliza pe conducătorii auto, a fost organizată pentru prima oară. 

"Timp de jumătate de oră am depistat că din 10 şoferi care şi-au adus copilul la grădiniţă doar unul a fost echipat cu scăunaşul de protecţie, ceea ce pune în pericol viaţa copiilor lor", a declarat locotenentul de poliţie Marianan Popa.

Potrivit legislaţiei, copiii până la 12 ani trebuie să fie transportaţi în scaune speciale şi doar pe bancheta din spate. Cei care nu respectă prevederea riscă o amendă de 60 de lei.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu