Inovaţie ştiinţifică în Moldova. Cercetătorii în medicină vor să trateze ciroza prin utilizarea celulelor stem

Embed:

Aproape 300 de proiecte de cercetare au fost depuse de către savanți la Academia de Științe din Moldova. Este vorba despre un concurs, care se desfășoară o dată în patru ani. Cele mai multe solicitări de finanțare sunt din partea Universității de Stat și a Universității de Medicină.

Cercetătorii Universităţii de Medicină își propun să trateze ciroza prin utilizarea celulelor stem, extrase din măduva osoasă, cordonul ombilical și placentă. Pentru finalizarea cercetării sunt necesare patru milioane 866 de mii de lei.

"Se ia o porțiune de ficat, din care se iau celule, se multiplică și care se plasează pe ficatul pregătit. Ulterior se înlocuiește ficatul pacientului cu cel obținut prin bioinginerie și care îndeplinește funcțiile ficatului", a declarat şeful laboratorului de la Universitatea de Medicină, Viorel Nacu.

De asemenea, o echipă de savanți de la Centrul Național de Sănătate Publică își propune să stabilească noi metode de diagnostic și tratament a hepatitelor virale. Pentru realizarea proiectului, cercetătorii au nevoie de cinci milioane de lei.

"Acest proiect constă în descifrarea profundă a agenților care provoacă hepatitele. Tindem să obținem indicatorul mai jos de 1 la 100 000 de populație", a declarat vicedirectorul Centrului Naţional de Sănătate Publică, Constantin Spînu.

Proiectele vor fi evaluate de experți naționali și internaționali.

"La nivel teoretic, șanse au proiectele în care se vor regăsi rezolvarea problemelor naționale și... cercetări științifice de perspectivă", a declarat vicedirectorul Centrul pentru finanțarea Cercetării Fundamentale și Aplicative, Elena Zamşa.

Potrivit Academiei de Științe din Moldova, Universitatea de Medicină și Universitatea de Stat au depus câte 22 de proiecte. Câte 16 solicitări de finanțare sunt din partea Institutului de Genetică, Fiziologie şi Protecţie a Plantelor şi Universitatea Agrară. 14 cercetăti aparțin Universității Alecu Russo din Bălți și 10 Institutului de Fizică Aplicată. Câte nouă și, respectiv, opt proiecte, au fost depuse de Institutul Oncologic și Centrul Naţional de Sănătate Publică.

Pentru concursul din acest an din bugetul de stat au fost alocați 266 de milioane de lei. Instituțiile care nu aparțin Academiei de Științe trebuie să contribuie cu 20% din valoarea proiectului.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu