Înmormântări gratuite pentru persoanele care sunt încă în viaţă. Oferta bizară a unui centru din Coreea de Sud

Un serviciu inedit înfiinţat în Coreea de Sud oferă clienţilor săi înmormântări gratuite, însă numai pentru persoane care sunt încă în viaţă, informează Reuters, citat de agerpres.ro.

Peste 25.000 de persoane au participat deja la "înmormântări cu persoane vii" organizate în masă la Hyowon Healing Center, un centru de însănătoşire inaugurat în 2012, în speranţa de a-şi îmbunătăţi vieţile prin simularea deceselor lor.

"Odată ce devii conştient de moarte şi trăieşti experienţa ei, începi să ai o nouă abordare asupra vieţii", a declarat Cho Jae-hee, în vârstă de 75 de ani, care a participat la o recentă "înmormântare vie" în cadrul programului intitulat "cum să mori bine" oferit de acel centru.

Zeci de oameni au luat parte la acel eveniment, de la tineri şi până la pensionari, îmbrăcând giulgiuri, făcând portrete funerare, scriindu-şi ultimul testament şi aşezându-se în sicrie care au rămas închise timp de 10 minute.

Studentul Choi Jin-kyu a spus că timpul petrecut în sicriu l-a ajutat să înţeleagă că i-a considerat prea des pe ceilalţi oameni ca pe nişte concurenţi.

"Când eram în sicriu, m-am întrebat la ce mi-a folosit acel fel al meu de a gândi", a adăugat tânărul de 28 de ani, care a mai spus că intenţionează să îşi deschidă propria companie după absolvirea studiilor universitare, în loc să încerce să pătrundă pe foarte competitiva piaţă a locurilor de muncă din Coreea de Sud.

"Este important să înveţi şi să te pregăteşti pentru moarte chiar şi de la o vârstă fragedă", a declarat profesorul Yu Eun-sil, medic la Departamentul de Patologie din cadrul Asan Medical Center, care a publicat şi o carte despre moarte.

În 2016, rata sinuciderilor din Coreea de Sud a fost de 20,2 la 100.000 de rezidenţi, aproape de două ori mai mare decât media mondială de 10,53 la 100.000 de persoane, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.

Compania de pompe funebre Hyowon a început să organizeze "înmormântări cu persoane vii" pentru a-i ajuta pe sud-coreeni să îşi aprecieze mai bine vieţile, să caute iertarea şi să se reconcilieze cu rudele şi cu prietenii lor, a declarat Jeong Yong-mun, care conduce acest centru de însănătoşire.

Lasă un comentariu