Iniţiativele de referendum din Autonomia Găgăuză au fost declarate ilegale

Embed:

Judecătoria de la Comrat a declarat ilegală decizia Adunării Populare de organizare a  2 referendumuri ce urmau să aibă loc la 2 februarie.

Alegătorii urmau să-şi exprime opţiunea, fie pledează pentru aderarea la Uniunea Vamală, fie pentru Uniunea Europeană. De asemenea locuitorii autonomiei ar fi trebuit să se exprime şi asupra independenţei autonomiei.

Hotărârea judecătoriei a fost confirmată de reprezentantul Cancelariei de Stat de la Comrat care a şi contestat în instanţă decizia aleşilor locali din regiunea autonomă. Reprezentanţii statului au semnalat depăşirea atribuţiilor aleşilor locali atunci când s-a decis organizarea plebiscitelor.

În pofida deciziei instanţei, autorităţile din regiune au declarat că vor organiza aceste plebiscite.

"Referendumul va avea loc, indiferent dacă vor sau nu asta. Ştim că instanţele noastre sunt politizate şi se fac presiuni asupra lor. Consider că această decizie este una politică, nu una legală. De aceea vom insista ca referendumurile să aibă loc", a declarat deputatul Adunării Populare Roman Tiutin.

"Toţi deputaţii Adunării Populare au luat decizia de organizare a referendumurilor în pofida hotărârii Judecătoriei din Comrat. Iniţial, instanţa a suspendat decizia deputaţilor locali, acum a interzis organizarea referendumurilor. Întrucât decizia instanţei era una previzibilă, Adunarea Populară o va ignora", a menţionat deputatul Sherghei Cimpoieş.

Analiştii politici consideră că autorităţile de la Comrat vor cheltui degeaba cele 1,4 milioane de lei pentru organizarea referendumurilor. Dacă doresc găgăuzii să facă referendumul, desigur din contul lor, să-l facă. Este un referendum consultativ. Oricum nu are putere juridică", a precizat analistul Nicolae Negru.

Publika.md aminteşte că la 1 decembrie 2013, deputaţii Adunării Populare au aprobat unanim data desfăşurării unui plebiscit pe problema aderării Moldovei la Uniunea Vamală.

Pe aceeaşi temă