Iniţiativa PL, criticată dur de colegii din AIE: Ziua de 16 mai a primit o conotaţie politică

Embed:

Liberalii au fost criticaţi de către colegii de Alianţă, astăzi în cadrul şedinţei Parlamentului. Motivul disputelor a fost   iniţiativa PL de a declara ziua de 16 mai, drept zi de doliu.

Potrivit preşedintelui Parlamentului, ziua de 16 mai a primit o conotaţie politică.

"Acest eveniment şi în general propunerea pentru a adopta o asemnea decizie se asociază nu cu un eveniment istoric, ci a primit o conotaţie politică şi PD nu o susţine", a declarat preşedintele Parlamentului, Marian Lupu.

De aceeaşi părere este şi preşedintele fracţiunii PLDM, Valeriu Streleţ. "PL-ul are o conduită stranie în ultimul timp. S-a repetat de câteva ori sintagma că noi nu dorim acumularea capitalului politic, însă, de regulă, anume gândul care vrei să-l ascunzi, acela şi iese la suprafaţă", a menţionat Streleţ.

Pe data de 16 mai se vor împlini 200 de ani de la anexarea Basarabiei la Imperiul Ţarist. Primarul Capitalei, Dorin Chirtoacă, a propus ca ziua de 16 mai să fie declarată zi de doliu în Chişinău.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu