Iniţiativa PD din Moldova de a include integrarea europeană în Constituţie a ajuns în atenţia presei internaţionale

Embed:

Iniţiativa Partidului Democrat din Moldova de a include integrarea europeană în Constituţie a ajuns în atenţia presei internaţionale.

Aflat într-o vizită în România, preşedintele Parlamentului Andrian Candu a explicat într-un interviu pentru Associated Press de ce este important ca proiectul de modificare a Legii Supreme să fie adoptat de Legislativ. Oficialul a declarat că noua prevedere va asigura ţara noastră de păstrarea vectorul european indiferent de rezultatele alegerilor din 2018.

Andrian Candu a menţionat că unele reforme implementate au fost dure, dar necesare pentru bunăstarea Moldovei. Au fost luate măsuri importante pentru combaterea corupţiei, iar pe numele mai multor oficiali de rang înalt au fost deschise dosare penale. În materialul publicat, jurnaliştii de la AP scriu că Moldova duce o luptă între a se apropia de Uniunea Europeană sau de Rusia.

Agenţia aminteşte că, anul trecut, în ţara noastră a fost ales un preşedintele prorus, doar că puterile lui sunt limitate întrucât avem un stat parlamentar.

Jurnaliştii reamintesc şi că Moldova a semnat, în data de 27 iunie 2014, Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană, iar  Rusia a impus emargou la vinul, fructele şi legumele din ţara noastră. Associated Press mai scrie că Guvernarea de la Chișinău a propus anterior și includerea pe agenda Adunării Generale a ONU a subiectului privind retragerea complete a trupelor militare ruse de pe teritoriul Moldovei.

Acesta a fost adăugat în lista suplimentară a celei de-a 72-a sesiuni și va fi examinat în octombrie. Materialul publicat de Associated Press a fost preluată de mai multe instituţii media internaţionale printre care Fox News, Washington Post, Yahoo, ABC şi Daily Mail. 

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu