"Iniţiativa lui Filat de a consulta societatea civilă e un semn că se pregăteşte de anticipate şi a pornit campania electorală"

Embed:

Promisiunea lui Vlad Filat de a consulta societatea civilă în procesul de căutare a voturilor pentru a fi învestit în funcţia de premier este un gest negândit. Şi asta deoarece instaurarea unui Guvern presupune un dialog politic, în care nu pot fi implicaţi cetăţenii. Cel puţin aşa susţine fostul viceministru al Justiţiei Nicolae Eşanu. De cealaltă parte, comentatorul politic Victor Gurău afirmă că acest gest este un semn că liderul PLDM se pregăteşte de anticipate şi a început campania electorală. Subiectul a fost discutat în platoul Fabrika.

Fostul viceministru al Justiţiei Nicolae Eşanu nu vede cu ochi buni iniţiativa lui Vlad Filat: "Este un gest negândit. Instaurarea unui Guvern presupune un dialog politic. Societatea civilă nu poate fi implicată într-un dialog politic. În măsura în care cineva o să-şi exprime viziunea politică, el este descalificat din rândul societăţii civile, care trebuie să privească acest proces obiectiv".

Comentatorul politic Victor Gurău, vede, însă, un substrat în acest mesaj al candidatului la funcţia de premier. "El se pregăteşte de alegeri anticipate", precizează Gurău.

Publika.md aminteşte că după desemnarea sa drept candidat la funcţia de prim-ministru, Vlad Filat a anunţat că în zilele ce urmează va discuta cu toate fracţiunile parlamentare, dar şi cu deputaţii neafiliaţi, pentru a găsi voturile necesare. Acesta a mai adăugat că va purta consultări şi cu societatea civilă, dar şi cu partenerii de dezvoltare ai R. Moldova, "pentru a veni în Parlament cu o echipă şi un program de guvernare ce va întruni cele mai multe voturi posibile".

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu