ÎNGRIJORĂTOR! Fluturii sunt pe cale de DISPARIŢIE! Află care este motivul

Schimbările climatice îi pot afecta puternic pe fluturi şi pot cauza chiar şi distrugerea acestei specii, potrivit cercetătorilor de la Universitatea Angliei de Vest, scrie descoperă.ro.

Pe lângă faptul că încălzirea climatică afectează ecosistemul, are un efect major şi asupra fenomenelor climatice pe termen scurt, precum valurile de căldură, precipitaţiile abundente, seceta şi temperaturile extreme. Potrivit celor spuse de către Osgur McDermott-Long, doctorand, "este prima oară când un studiu examinează modul în care schimbările climatice afectează fluturii de pe teritoriul Marii Britanii".

Cercetătorii folosesc datele colectate de către Sistemul de Monitorizare al Fluturilor al Marii Britanii, sistem ce funcţionează de 37 de ani şi a adunat date de pe teritoriul a 1.800 de situri. De asemenea, aceştia au analizat o specie de fluturi specifică acelei zone, care se reproduc doar o dată pe an, şi încă o specia care are mai mulţi urmaşi de-a lungul unui an. Astfel, s-a dovedit că cei din urmă sunt mult mai vulnerabili în faţa acestui fenomen.

Dermott explică: "Studiul a demonstrat faptul că fluturii sunt sensibili în faţa fenomenelor climatice extreme, care sunt influenţate de încălzirea climatică. Speciile de fluturi sunt în pericol şi, chiar dacă verile calde le sunt benefice, temperaturile foarte scăzute din timpul iernii, care sunt o cauză a acestui fenomen, au un efect hotărâtor asupra acestora."

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu