Îngheţurile ne-au furat caisele! Fermierii riscă să piardă 90% din recoltă

Embed:

Fluctuaţiile de temperatură din această perioadă pun în pericol recolta de caise timpurii. Mulţi copaci în floare au fost afectaţi de îngheţuri. Este şi cazul livezii lui Emil Rotaru din raionul Cahul, unde 80 la sută din recoltă a fost compromisă

"Noi nu am putut să protejăm într-o perioadă aşa devreme împotriva îngheţului, deoarece caisul a înflorit cu o lună mai înainte. Dacă anul trecut aînflorit pe 18 aprilie, anul acesta a înflorit pe 18 martie şi ca să aperi de îngheţ lungimea de 1 km şi 200 metri este imposibil", a spus fermierul Emil Rotaru. 

Dacă vremea va rămâne caldă, atunci va putea fi salvată zece la sută din recoltă. Caișii înfloresc, de obicei, abia în a doua jumătate a lunii aprilie.

Chiar dacă albinele roiesc în jurul pomilor procesul de polenizare nu poate avea loc pentru că majoritatea florilor este înghețată. Mai pot fi salvați doar mugurii care încă nu au înflorit. Asta în cazul în care nu vor fi înregistrate înghețuri.

Reprezentanții Ministerului Agriculturii spun că fermierii au fost avertizați că vor fi înghețuri tocmai pentru a-și proteja culturile.

"Dacă merge vorba de plante termofile, caisul în special, dacă este temperatura de minus şase grade şi se află în perioada de înflorire, atunci degerarea florii, poate să fie până la 90 de procente. Zece procente pot să ajungă până la rod", a spus șeful de Direcție în cadrul Ministerului Agriculturii, Mihai Suvac. 

Meteorologii anunță că înghețuri vor fi şi în nopţile care urmează, chiar dacă ziua temperaturile vor depăşi 20 de grade.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu