ÎNGERII COPIILOR: 11 mii de bebeluşi născuţi prematur, salvaţi la Spitalul Municipal numărul 1

Embed:

11 mii de bebeluşi născuţi prematur au fost salvaţi în 30 de ani, de medicii din secţia de reanimare a nou-născuţilor, de la Spitalul Municipal numărul 1.

Departamentul a marcat 3 decenii de activitate, iar cu acest prilej foşti pacienţi au venit să le strângă mâinile specialiştilor care au devenit îngeri pentru mii de copii.

"Am început-o de la zero, cu două, trei cărţi sovietice care am avut pe atunci şi cu încetul cu încetul am început să tratăm aceşti copilași cu aceea ce am avut, aparatajul era foarte sărac", a spus şeful Secţia reanimare nou-născuți, Spitalul nr. 1, Vadim Levcă.

Vadim Levcă este unul din medicii care activează în cadrul secţiei de reanimare încă de la inaugurarea acesteia.

"Pe Spitalul nostru În jur la 30-32% de copii în primul an decedat şi pe urmă încetul cu încetul şi cu experienţa noastră, acum la momentul de faţă de la 3, până la 4 jumătate, până la 5 procente avem mortalitatea pe spital", a spus şeful Secţia reanimare nou-născuți, Spitalul nr. 1, Vadim Levcă.

Rozerina Cernit s-a născut prematur şi a fost ajutată de medicii de la spitalul numărul 1 să supravieţuiască.

Fata a stat aproape două luni în incubator.

"În 2004 nu erau atât de frecvente cazurile naşterii copiilor prematuri, deci era ceva ieşit din comun. Fetiţa născută prematur de doar 990 de grame a ajuns în secţia de reanimare", a spus mama adolescentei, Taisea Cernit.

Adolescenta a avut ocazia rară să viziteze un incubator, unde luptă pentru viaţă trei bebeluşi.

"Acei copii micuţi au fost nişte creaţii ale naturii, şi au fost ajutaţi de aceşti medici să apară pe această lume. Au fost atât de firavi atât de gingaşi", a spus fosta pacientă, Rozerina Crernit.

În total, în secţia de reanimare a nou-născuţilor activează 23 de medici, asistenţi medicali şi personal auxiliar.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu