„Înfrângerea AIE în Chişinău ar putea să aibă efectul unui tsunami care va mătura Alianţa din vârful puterii centrale”

"La alegerile locale din 5 iunie cele mai mari şanse pentru fotoliul primăriei le are Dorin Chirtoacă, însă pentru a cuceri Capitala, membrii AIE trebuie să colaboreze. Înfrângerea AIE în Chişinău ar putea să aibă efectul unui tsunami care va mătura Alianţa şi din vârful puterii centrale". Declaraţia aparţine editorialistului Petru Bogatu, lansată într-un articol pe blogul său.

Astfel, pe ultima sută de metri, PL şi PLDM trebuie să-şi consolideze eforturile. Editorialistul este de părere că "lipsa de comunicare şi o conlucrare efective dintre cele două partide descurajează electoratul liberal-democrat". El a precizat că acest electorat nu trebuie să fie neglijat.

În aceeaşi ordine de idei, Petru Bogatu a adăugat că principalul contracandidat al liberalilor este Igor Dodon: "Rivalul său numărul unu este în prezent mai periculos decât candidaţii PCRM de acum patru sau opt ani".

Petru Bogatu consideră că partidele din Alianţă trebuie să ofere garanţii că  vor continua să lucreze împreună şi după alegeri. Cât despre Dorin Chirtoacă, acesta trebuie să lucreze pentru imaginea sa "precum un giuvaiergiu". El a menţionat că alegătorii trebuie motivaţi politic, deoarece "nu atât gropile din Chişinău sunt problema, cât groapa istoriei în care împing ţara comuniştii".

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu