Infecţie de pestă porcină, descoperită în satul Tudora. Oamenii au început să-şi taie animalele şi să le pună la borcan

Embed:

Încă un caz de pestă porcină a fost înregistrat în satul Tudora din raionul Ştefan Vodă. Potrivit Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor, infecţia a fost confirmată în urma analizelor de laborator.

Totuşi, nu este vorba despre un nou focar de pestă, deoarece localitatea se află în apropiere de satul Palanca, acolo unde 15 porci au murit din cauza infecţiei. Potrivit reprezentanţilor de la ANSA, animalele s-au infectat după ce au fost hrănite cu resturi de carne adusă din Ucraina. 

Andrei Ciolac din satul Tudora a avut un porc de 70 de kilograme, care s-a îmbolnăvit. El a chemat medicul pentru a vedea ce are animalul, iar în urma analizelor efectuate, specialiştii au constatat că porcul este infectat de pesta porcină. Animalul a fost împuşcat, după care a fost ars şi îngropat.

"Era bolnav şi l-am împuşcat, am chemat medicii veterinari şi au depistat că avea boală. Şi l-am dus şi i-am dat focul, l-am astupat, l-am îngropat", a spus locuitorul satului Tudora , Andrei Ciolac.

După ce au aflat despre focar, oamenii din sat au început să-şi taie animalele şi să le pună la borcan.

"Majoritatea au tăiat că un caz a fost la noi la Tudora şi am tăiat. Nici nu am auzit cine să aibă acum porci. Au tăiat, au pus prin frigidere, prin morozilnici."

"Toţi oamenii când au auzit aşa, au început să taie porcii. Chiar feciorul meu a avut porc sănătos, dar l-o tăiet, pe urmă ce să-l arunce."

În acest an au mai fost identificate focare de pestă porcină în raioanele Soroca, Edineţ şi Donduşeni.

De la începutul lunii noiembrie la trecerile vamale au fost confiscate peste 250 de kilograme de carne de porc. De la începutul perioadei de prohibiție, din 25 octombrie 2016 și până în prezent, la punctele de trecere dintre Moldova şi Ucraina au fost confiscate 7 mii 600 de kg de produse din carne de porc.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu