INEDIT şi DE NEPREŢUIT. O fotografă din Capitală imortalizează momentele naşterii copiilor. Ce spune o mămică care a născut prin cezariană

Embed:

Fotografa din Chișinău, Olga Lopatsky imortalizează unul dintre momentele cele mai importante din viața fiecărei femei - nașterea copilului. Ideea de a capta procesul i-a venit fotografei după nașterea propriilor copii. În prezent, sunt mulți doritori să participe la şedinţa foto inedită.

Olga Lopatsky, fost funcţionar bancar, a început să facă fotografii în timpul concediului de maternitate. Prima eroină a istoriei a fost găsită acum șase luni.

"De fapt, nașterea este un proces fiziologic atât de natural. În această perioadă sunt foarte multe momente care trebuie păstrate ca amintire. Acestea sunt atât de frumoase, înduioşătoare, tandre, emoționante", a menţionat Olga Lopatsky.

Olga Lopatsky are în palmares câteva zeci de istorii de neuitat despre nașterea copiilor. Totul începe cu o întâlnire personală cu viitoarea mămică, în timpul căreia sunt discutate detaliile filmării.

"Încerc să fiu cât mai discretă, eu stau în colț, sau dacă merg prin salon o fac foarte atent. Încerc să nu ies în evidenţă, pentru că ziua aparţine în totalitate mamei, totul se face strict în conformitate cu dorințele ei", a explicat fotografa.

Mama a doi copii, Tatiana Antoşel, a fost prima care a acceptat provocarea Olgăi, acum șase luni.

Tatiana regretă că nu a îndrăznit să facă un astfel de pas când a născut primul copil, acum trei ani: "Eu am născut prin cezariană. Tot procesul a durat undeva 20-30 de minute. Ea după asta mi-a arătat pozele, care au fost o amintire foarte plăcută. Au fost unele momente pe care eu nu le ţin minte. Am văzut pozele şi mă simţeam de parcă am fost prezentă acolo".

Potrivit medicilor, prezența fotografului în salonul de naştere în nici un fel nu încurcă procesului, dimpotrivă, face atmosfera mai prietenoasă. Și totuși, fără o pregătire preliminară filmarea este imposibilă.

"Fotograful este instruit care sunt etapele, ce urmează şi atunci el foarte uşor se acomodează în echipa noastră. De multe ori funcţia asta o luam noi sau personalul medical. Eu consider că este o idee bună", a declarat Cătălin Cauş, ginecolog.

O şedinţă foto în sala de naştere costă, în medie, 150 de euro.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu