Indiferenţa autorităţilor distruge tot ce e frumos: Conacele vechi boiereşti din Gura Bâcului s-au transformat în ruine

Embed:

Dacă ar fi restaurate, ar deveni adevărate atracţii turistice. Aşa spun localnicii despre conacele vechi boiereşti din satul Gura Bâcului, Anenii Noi. Construite în secolul XIX acum au ajuns în ruine din cauza indiferenţei statului. Mai trist este că, în urma unei scheme dubioase, terenul pe care se află cele patru conace a ajuns pe mâna unei fundaţii puţin cunoscute.

În perioada sovietică, unul dintre aceste conace şi-a câştigat faima, după ce în această zonă s-au filmat mai multe scene din vestitul film al lui Emil Loteanu – „Lăutarii”.

După frumuseţea de cândva, acum la doar 500 de metri de râul Nistru, pot fi observate doar scheletele frumoaselor conace boiereşti. Potrivit localnicilor, acum şapte ani, în urma unei tranzacţii, terenul şi conacele au ajuns în proprietatea unei fundaţii, care a promis că va renova clădirile şi va construi un azil pentru bătrâni.

Câţiva ani mai târziu, proprietarii fundaţiei au dispărut, conacele fiind deja vândute unei alte persoane mai puţin cunoscute în regiune. Oamenii numesc această zonă Dragalina. Construcţia conacelor a început în 1859 la iniţiativa proprietarului moşiei – boierul şi militarul polonez Ianovski. De asemenea, conacele aveau şi o reţea subterană de pivniţe, construite după un model al vestitului arhitect Alexandru Bernardazzi.

În ţara noastră sunt aproximativ şaizeci de vechi conace boiereşti, iar peste 80 la sută dintre acestea pot fi numite ruine. Aşa arată datele Agenţiei de Inspectare şi Restaurare a Monumentelor din Moldova, care se declară incapabilă să restaurareze nici câteva dintre monumentele arhitecturale. Cauza principală - lipsa de bani.

Potrivit datelor Agenţiei de Inspectare şi Restaurare a Monumentelor, conacele Moldovei au fost inspectate ultima dată între anii 2010-2011. Atunci, 49 de monumente arhitecturale au fost supuse analizelor specialiştilor. Doar două dintre cele 49 de conace s-au dovedit a fi în stare bună,  dintre acestea, conacul de la Dolna, raionul Străşeni şi cel de la Donici, raionul Orhei.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu