India ignoră avertizările SUA. Semnează un contract militar de milioane de dolari cu Rusia

India a ajuns la un acord cu Rusia pentru a cumpăra un sistem S-400 de rachete sol-aer, au anunţat ambele părţi. Astfel, India a ignorat avertizările din partea SUA, conform cărora această achiziţie ar putea duce la sancţiuni, scrie News.ro, care citează Reuters.

Deşi nu au fost semnate public documentele, s-a ajuns la un acord în timpul vizitei preşedintelui rus, Vladimir Putin, la New Delhi pentru un summit anual cu prim-ministrul indian, Narendra Modi.

„Acordul a fost semnat în timpul summit-ului”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitry Peskov.

Contractul ar fi în valoare de cinci miliarde de dolari şi îi oferă armatei indiene posibilitatea de a doborî aeronave şi rachete de la distanţe mari.

„Cele două părţi se bucură de încheierea contractului pentru aprovizionarea cu sistemul S-400 de rachete sol-aer”, se arată într-un comunicat comun al Indiei şi Rusiei. Cele două ţări au semnat şi opt acorduri privind energia nucleară şi căile ferate, la o conferinţă de presă televizată.

„Mereu venim în India cu mare plăcere pentru că ştim că suntem într-un mediu în care domină o prietenie sinceră şi cooperarea”, a declarat Putin.

De asemenea, Rusia va ajuta India cu planurile sale de a avea o misiune spaţială cu personal uman până în 2022.

„India consideră relaţiile cu Rusia o prioritate, într-o lume aflată în schimbare, legăturile noastre au devenit mai importante”, a declarat Modi.

Statele Unite au comunicat că ţările care vor face comerţ cu sectoarele apărării şi ale serviciilor secrete din Rusia vor fi sancţionate conform legilor americane. Un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat din SUA a transmis în această săptămână că implementarea sancţiunilor se va concentra pe ţările care vor achiziţiona armament, precum sistemul S-400.

Luna trecută, SUA au impus sancţiuni Chinei pentru că a cumpărat un sistem de rachete S-400 de la Rusia, scrie digi24.ro

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu