INCREDIBIL. Un bărbat i-a dat foc soției pentru că vroia să-l părăsească

Kulwinder Singh este acuzat că a turnat benzină pe soția sa și i-a dat foc pentru că femeia voia să-l părăsească, scrie libertatea.ro.

Caz șocant în Australia. Un bărbat din Sydney, Kulwinder Singh, în vârstă de 41 de ani, a ajuns în fața instanței după ce a turnat benzină pe soția sa, Parwinder Kaur, în vârstă de 32 de ani, și i-a dat foc când a aflat că aceasta vrea să îl părăsească. La procesul care se desfășoară zilele acestea, bărbatul pledează nevinovat. El susține, conform smh.com.au, că soția sa ar fi fost cea care și-a dat singură foc.

Tragedia a avut loc la reședința celor doi din Sydney, în decembrie 2013. În urma incidentului, femeia a suferit arsuri pe 90% din suprafața corpului și a încetat din viață în urma rănilor extrem de grave.

Ancheta în acest caz a scos la iveală că Kulwinder și partenera sa de viață, Parwinder, au avut numeroase discuții legate de bani și de viața lor în comun.

În ziua în care soția sa a încetat din viață, soțul acesteia avea în bancă 95,36 de dolari. Se pare că situația financiară precară și faptul că partenera îl amenințase că-l părăsește au fost motivele care l-au împins pe Kulwinder să-și incendieze soția.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu