INCREDIBIL! O femeie din California a primit după 50 de ani pensia alimentară pentru fiica sa

La aproape 50 de ani după ce o hotărâre judecătorească l-a condamnat pe fostul ei soţ să participe financiar la educaţia fiicei sale, acum în vârstă de 52 de ani, o femeie din California va primi în cele din urmă pensia alimentară mult aşteptată: 150.000 de dolari cu dobândă, potrivit presei americane, relatează vineri AFP.

Toni Anderson, în prezent în vârstă de 74 de ani, s-a căsătorit cu Don Lenhert în 1966, însă cuplul s-a despărţit doi ani mai târziu, după ce s-a născut fetiţa lor.

În cadrul procedurii de divorţ, un judecător i-a ordonat tatălui să contribuie financiar la educaţia copilului său, cu 210 dolari pe lună timp de 30 de luni, apoi cu 160 de dolari pe lună până la împlinirea vârstei de 18 ani.

"Însă primul cec a fost fără acoperire, şi apoi el a plecat în Canada cu iubita lui şi a avut alţi doi copii. El a dispărut fără urmă", a declarat Anderson pentru CNN.

Designer de interior în Los Angeles, Toni Anderson a reuşit să-şi crească singură fiica şi să-i plătească universitatea. Însă, septuagenara afirmă că acum se descurcă greu cu banii din pensie şi este nevoită să închirieze o parte din casa pe care o are în Carlsbad, sudul Californiei, continuând să lucreze cu jumătate de normă.

Abia anul trecut, Toni Anderson şi-a dat seama că legea din California nu prevedea nicio perioadă de prescripţie pentru arieratele pensiei alimentare. Datorită internetului, ea a dat de urma fostului ei soţ, care acum trăieşte în Oregon (vest).

"El mi-a datorat doar 160 de dolari pe lună, însă asta a fost acum 50 de ani. Astăzi este mult mai mult", a spus Anderson pentru televiziunea locală KGTV. Cu o dobândă de 10% pe an, suma depăşeşte 170.000 de dolari, însă a fost redusă la 150.000 de dolari în urma unei tranzacţii încheiate între părţi, scrie agerpres.ro.

"Cred că este un pic panicat", a spus Anderson, întrebată despre reacţia fostului ei soţ. "Şi sunt foarte mulţumită pentru că am fost panicată în toţi aceşti ani. Acum e rândul lui", a mai spus femeia.
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu