Incident teribil în cursa de Formula 1 din Bahrain. Raikkonen i-a rupt piciorul unui mecanic de la Ferrari

Embed:
Incident teribil în cursa de Formula 1 din Bahrain. Un mecanic al Scuderiei Ferrari a ajuns la spital după ce Kimi Raikkonen i-a rupt piciorul când a plecat de la boxe în turul 36. Finlandezul s-a grăbit să plece după schimbul de pneuri, însă l-a acroșat pe mecanic.

Pilotul finlandez a fost nevoit să abandoneze din cauza unor defecţiuni tehnice survenite la câteva secunde de la incident. Mai târziu, oficialii de la Ferrari au anunțat că mecanicul a suferit o dublă fractură de tibie și peroneu.

Marele Premiu al Bahrainului a fost câștigat de Sebastian Vettel. Germanul a obținut astfel a patra sa victorie pe circuitul Sakhir. Pe locul doi s-a clasat Valtteri Bottas, iar campionul mondial în exercițiu, Lewis Hamilton a terminat cursa pe poziția a treia.

Piloții echipei Red Bull Racing, Daniel Ricciardo și Max Verstappen au abandonat la scurt timp după start, din cauza unor incidente.

Sebastian Vettel este lider în clasamentul general cu maxim de puncte, fiind urmat la distanță de 17 puncte de Lewis Hamilton.

Următoarea cursă de Formula 1 este programată pe 15 aprilie, la Shanghai.
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu