Incident la punctul de control Bender. Participanții Moldova Pick-up Maraton, opriți de nerecunoscutele autorități transnistrene

Au fost opriți de nerecunoscutele autorități transnistrene și nu le-au permis accesul în regiune. Este vorba despre participanții la maratonul inițiat în data de 8 mai, care și-au propus să parcurgă în cinci zile 2000 de kilometri. Pe traseu se regăseau și unele localități din stânga Nistrului, așa că participanții la maraton au făcut cale întoarsă.

"Am fost reținuți pe o perioadă mai lungă pentru motivul unor verificări suplimentare. Ni s-a invocat necesitatea plății unei taxe vamale sau acciz vamal în valoare de aproape 100 de euro pentru un automobil. Ni s-a spus că nu ni se permite pur și simplu nici aici, nici în alt punct", a menţionat Ilie Toma, organizator maraton.

Incidentul a avut loc la punctul de control Bender. Coloana formată din trei mașini cu numere de înmatriculare românești, avea la bord opt oameni, printre care și doi jurnaliști români.

Organizatorul maratonului, Ilie Toma, mai spune că acum este nevoit să schimbe traseul. Maratonul se va încheia mâine la Chișinău.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu