Incident în Zona de Securitate. Directoarea unui liceu, reţinută la postul de control din Doroţcaia

Embed:

Directoarea Liceului "Ştefan cel Mare" din Grigoriopol, Eleonora Cercavschi, a fost reţinută în această dimineaţă la postul de control din Doroţcaia de aşa-numiţii vameşi transnistreni.

Ei au invocat faptul că plăcuţa cu numerele de înmatriculare a maşinii pe care o conducea Eleonora Cercavschi ar fi falsă şi au confiscat-o. 

Directoarea liceului din Grigoriopol susţine că aceste acţiuni sunt neîntemeiate şi a depus o plângere la Inspectoratul de Poliţie Dubăsari. Asociaţia "Promo-Lex" califică incidentul drept o nouă intimidare a pedagogilor şcolilor cu predare în limba română din stânga Nistrului.  

De la începutul anului trecut, mai multor cetăţeni moldoveni li s-a interzis accesul în regiunea transnistreană, din diverse motive.

Delegaţia Chişinăului în Comisia Unificată de Control a insistat, în repetate rânduri, să discute problema, dar partea transnistreană a refuzat. 

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu