Începe cel mai lung şi aspru post al anului - Postul Paştelui. Sfaturile nutriţioniştilor

Embed:

Creştinii ortodocşi intră de astăzi în cel mai lung şi aspru post al anului - cel al Paştelui. Timp de 40 de zile, la care se adaugă Săptămâna Patimilor, oamenii vor exclude din alimentaţia de zi cu zi carnea, lactatele şi ouăle.

În această perioadă, vor fi doar două dezlegări la peşte, de Buna Vestire şi în Duminica Floriilor.

Nutriţioniştii ne recomandă să nu schimbăm brusc regimul alimentar. Pentru ca trecerea să fie mai uşoară, este bine să ţinem o agendă unde să ne programăm o alimentaţie variată.

Există şi categorii de persoane cărora postul le este contraindicat.

"Dar pentru persoanele care au probleme de sănătate, vârstnicii, copiii, deci aici mai limitat. Ori consultă un medic, ori ţin postul doar câteva zile. Fiindcă trebuie să aibă toţi nutrienţii, inclusiv cei animalieri. Mai ales la copii care sunt în creştere, la femeile gravide, la mamele ce alăptează deci, aicia cu o precauţie", a declarat nutriţionistul Luminiţa Suveică.

Se consideră că, în timpul Postului Mare, creştinii îşi purifică nu doar trupul, ci şi sufletul.

Persoanele care postesc trebuie să înţeleagă şi faptul că abținerea de la mâncare este inutilă dacă aceasta nu este însoţită de fapte bune, de gânduri de pace, de smerenie şi de iertare.

Paştele va fi sărbătorit în acest an pe 8 aprilie.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu