Incendiul devastator la fostul club Bamboo din Mamaia. Localul s-a făcut scrum (VIDEO)

Embed:
Un incendiu violent a distrus în totalitate, în noaptea de luni spre marţi, clădirea fostului club Bamboo din Mamaia, fără a se înregistra victime omeneşti, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dobrogea, Anamaria Stoica. 

Potrivit acesteia, alarma de incendiu a fost dată imediat după ora 1,00, prin numărul de urgenţă 112, de către un martor, iar la faţa locului au fost mobilizate iniţial şapte maşini de luptă cu apă şi spumă şi o autoscară, focul manifestându-se deosebit de violent. 

"Au fost organizate imediat echipe de căutare, de către pompierii militari, şi s-a constatat că nu sunt victime, unitatea de alimentaţie publică fiind fără activitate comercială, în ultima perioadă", a precizat Anamaria Stoica. 

O anchetă a specialiştilor urmează să identifice cauzele care au generat incendiul, scrie antena3.ro

Lasă un comentariu