Incendiul care a mistuit peste patru mii de metri cubi de crengi nu se dă bătut. Fumul devine un real pericol de intoxicare

La patru zile de la izbucnirea incendiului uriaş de pe strada Pietrăriei din Chişinău, unde au fost depozitate crengile doborâte de ninsoarea din aprilie, autorităţile nu-l pot stinge. Pompierii afirmă că focul mocneşte şi le îngreunează misiunea. Locuitorii oraşului, în special cei din zona respectivă, spun că nu mai pot suporta fumul.

La patru zile de la izbucnirea incendiului de lângă Piaţa Auto focul încă mai mocneşte. Iar în preajmă nu este niciun echipaj al pompierilor. Între timp, oamenii, care locuiesc în această parte a Capitalei, se plâng că nu pot respira din cauza fumului.

La faţa locului, mai multe echipe de muncitori au încercat să stingă focul, acoperindu-l cu pământ.

Potrivit ofiţerului de presă al Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale, pompierii şi-au întrerupt lucrările de lichidarea a focarului noaptea trecută şi le-au reluat în dupa-amiaza zilei de astăzi.

"Au mers în continuare pentru monitorizare şi lichidare deoarece vorbim de o ardere mocnindă", a spus ofiţerul de presă al SPCSE, Liliana Puşcaşu.

Deşi în zonă este fum, specialiştii de la Serviciul Hidrometeorologic de Stat afirmă că cele mai recente
rezultate ale analizelor de laborator au arătat că aerul nu este poluat. Acestea sunt efectuate zilnic. În prima zi după izbucnirea focului, au arătat însă, că nivelul poluării aerului era la limită.

"Prima zi a fost limită, a fost 1. Respectiv, 11, 12 iulie au scăzut din cauza factorilor meteorologici pentru că şi acelaşi vânt moderat, ploile prognozate au contribuit la dispersia poluanţilor", a adăugat inginerul Serviciului Hidrometeorologic de Stat, Natalia Panciuc. 

Incendiul de la platforma de lângă Piața Auto, a izbucnit în noaptea de duminică. Flăcările au cuprins trei hectare și jumătate de teren şi au mistuit peste patru mii de metri cubi de crengi și frunze uscate. Pompierii vor putea stabili cauza incendiului abia după ce îl vor lichida complet.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu