INCENDIU într-un hotel din Antalya: Sute de turişti, evacuaţi. 15 persoane au fost rănite

Sute de turişti au fost evacuaţi, sâmbătă, în urma unui incendiu care a afectat un hotel situat în regiunea turcă Antalya, informează site-ul cotidianului Hurryiet, citează mediafax.ro.

Incendiul a izbucnit dimineaţă în bucătăria Hotelului Eldar Resort, situat în zona Kemer, în districtul Antalya.

Aproximativ 400 de turişti au fost evacuaţi din hotel, iar 15 persoane, 13 turişti şi doi angajaţi, au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce au inhalat fum.

Incendiul a fost stins rapid de pompieri, iar majoritatea turiştilor au revenit în hotel.

Printre turiştii care au necesitat îngrijiri medicale se numără trei cetăţeni ruşi, a anunţat Consulatul Rusiei din Antalya, potrivit agenţiei Tass.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu