Incendiu devastator într-un bloc din Moscova. Sute de echipaje de pompieri şi autospeciale au intervenit (FOTO)

Un incendiu de amploare s-a produs într-un bloc nelocuit din centrul Moscovei. Flăcările au făcut scrum o suprafaţă de peste trei mii de metri pătraţi.

Pentru stingerea focului au fost mobilizate 47 de unităţi de salvare cu 147 de pompieri şi un elicopter.

Autoritățile au anunțat că nu au fost înregistrate victime.

Sute de oameni, însă, au fost evacuaţi, iar traficul rutier a fost restricţionat în centrul Moscovei. Locuitorii din zonă au intrat în panică pentru că flăcările puteau să se extindă spre clădirile şi blocurile de locuit din apropiere.

Focul, care a izbucnit dimineaţă, s-a extins foarte repede întrucât în clădirea abandonată erau depozitate multe deşeuri. Autorităţile încearcă să afle de unde a pornit incendiul.

Înainte de Revoluţie, în acest bloc se afla o celebră prăvălie unde erau vândute produse lactate. Datorită valorii istorice, clădirea era estimată la un preţ de 650 de milioane de ruble ruseşti, echivalentul a zece milioane de euro.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu