Incendii în sudul Franţei: Peste 2.500 de turişti au fost evacuați

Mai multe incendii înteţite de rafale violente de vânt au izbucnit luni în sudul Franţei, în special în apropierea oraşului Perpignan, unde peste 2.500 de turişti au fost evacuaţi din campinguri, scrie agerpres.ro.

Nicio persoană nu a fost rănită în staţiunea balneară Argeles-sur-Mer, potrivit prefecturii, care a indicat în timpul serii că turiştii evacuaţi au fost informaţi prin intermediul unei aplicaţii, iar în prezent pot reveni la locurile de cazare.

Incendiul de la Argeles-sur-Mer, de origine necunoscută, s-a declanşat la începutul după-amiezii, alimentat de rafale de peste 70 km/h. Focul ''este sub control la această oră'', potrivit aceleiaşi surse. Pentru stingerea incendiului, au fost mobilizate patru aeronave-bombardier cu apă.

Pompierii au înregistrat ''nu mai puţin de 11 focare de incendiu''.

Populaţia staţiunii Argeles-sur-Mer, deseori supranumită ''capitala campingului'', creşte în perioada verii de la 10.000 la 15.000 de persoane.

Incendiul, care a cuprins un drum ce duce către mare, s-a declanşat într-un zonă cu vegetaţie alcătuită din tufişuri, a precizat edilul localităţii, Antoine Parra, circulaţia autovehiculelor fiind sistată în regiune.

La circa 90 de kilometri nord, în departamentul vecin Aude, circa 300 de hectare de pădure şi de vegetaţie au început să fumege în cursul zilei.

"Incendiul a fost limitat, dar a rămas activ", iar 300 de pompieri rămân mobilizaţi, a indicat departamentul pentru stingerea incendiilor în jurul orei locale 20:00 (18:00 GMT).

Nu există răniţi şi nicio locuinţă nu se află în pericol imediat, a precizat aceeaşi sursă. Ca măsură de precauţie, persoanelor cazate într-un camping din regiune, Le Pinada, le-a fost restricţionată intrarea în zonă.

Temperaturile caniculare înregistrate în luna iunie, neobişnuite pentru această perioadă a anului, precum şi vegetaţia uscată reprezintă cauzele declanşării numărului mare de incendii.
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu