Incendii de vegetație în Canada: Sute de oameni, evacuaţi. Autorităţile au decretat stare de urgenţă

Embed:
Stare de urgenţă a fost decretată în provincia Columbia Britanică din Canada. Fulgerele din timpul unei furtuni puternice au dus la izbucnirea a peste 140 de incendii, care au mistuit deja 30 de clădiri. Imediat după ce ploaia s-a terminat, la faţa locului au fost mobilizate numeroase echipaje de pompieri.

"În acest moment nu plouă, dar vântul puternic face ca flăcările să se răspândească foarte rapid."

Autorităţile susţin că, deocamdată, numeroase focare rămân necontrolate. Prin urmare, locuitorii din peste 900 de case au fost evacuaţi. Alte câteva mii de persoane au fost rugate să se pregătească pentru în timpul apropiat ar putea fi obligate să părăsească oraşul.

"Oamenii trebuie să-şi pregătească documentele şi să se asigure că au toate lucrurile de primă necesitate la îndemână. Asta pentru că dacă va fi emis un ordin de evacuare, ei să poată părăsi oraşul imediat, dar nu să meargă după mâncare sau apă."

Îndemnul autorităţilor a fost auzit de localnicii. Mii de oameni au dat năvală la magazine pentru a se aproviziona cu toate cele necesare.

"Flăcările sunt tot mai aproape aşa că suntem pregătiţi să plecăm."

"Am cumpărat apă şi ceva mâncare pe care să o putem lua cu noi dacă vom fi nevoiţi să părăsim oraşul."

Până acum, flăcările s-au răspândit pe o suprafaţă de peste trei mii de hectare.
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu