Încătușat în apropiere de locul de muncă. Un poliţist din Capitală, reţinut pentru trafic de droguri

Embed:

Un angajat al Inspectoratului de Poliţie Ciocana a fost reţinut miercuri pentru trafic de droguri. Poliţistul, în vârstă de 29 de ani, a fost încătușat chiar în apropiere de locul său de muncă, iar asupra lui au fost depistate 15 grame de heroină.

Potrivit ofiţerilor de investigaţie, ieri, suspectul ar fi vândut alte 20 de grame de stupefiante unui bărbat din Vadul lui Vodă. Un gram de heroină era vândut cu 1600 de lei. Şi cumpărătorul, în vârstă de 40 de ani, a ajuns pe mâna forţelor de ordine.

În același dosar, au mai fost reţinuţi alți doi indivizi. Gruparea a fost filată de oamenii legii timp de mai bine de o lună. Acum, bănuiții riscă până la 15 ani de închisoare.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu