Încărcătorul care îți protejează telefonul de viruși

Există riscuri importante asociate cu intrările USB din mediul public, însă există mulți utilizatori care circulă în mod constant și care de multe ori au nevoie neapărată să le utilizeze. Pentru a garanta un nivel ridicat de securitate în astfel de cazuri, cei de la Kaspersky au creat Pure.Charger, scrie playtech.ro.

Prin intermediul unei postări pe site-ul oficial, Kaspersky ne prezintă avantajele acestui dispozitiv interesant. În mod evident, are o intrarea USB într-o parte și o ieșire în cealaltă parte, iar pe partea superioară se găsește un ecran tactil, prin intermediul căruia poate fi activată sau dezactivată legătura USB. Inițial, dispozitivul permite doar transferul de energie electrică, iar dacă un port USB necesită transferul de date, utilizatorul este avertizat din timp. Acesta poate permite schimbul de date, sau îl poate interzice.

Mai mult decât atât, Pure.Charger include și o siguranță, astfel că, într-o situație periculoasă, va proteja hardware-ul terminalului. Încărcătorul beneficiază și de o aplicație pe care fiecare persoană o poate instala pe telefon pentru a avea acces la informații precum durata de încărcare, locația sau procentajul de energie. De asemenea, Pure.Charger are propriul său procesor, propriul RAM și propriul mediu de stocare flash.

Kaspersky a inclus chiar și un sistem prin care utilizatorii sunt răsplătiți de fiecare dată când folosesc accesoriul. Cu orice încărcare, posesorii vor acumula puncte bonus, iar odată ce comunitatea va crește suficient de mult, punctele respective vor putea fi schimbate pentru diverse beneficii. Acestea din urmă includ mile zburate cu anumite linii aeriene sau produse fabricate de diverșii parteneri Kaspersky.

Compania a specificat că, la un moment dat, SDK-ul (kitul pentru dezvoltarea software-ului) Pure.Charger ar putea fi disponibil tuturor, pentru a-i îmbunătăți funcțiile. Pentru moment, încărcătorul se găsește pe piață în trei versiuni. Una dintre acestea nu include memorie flash și costă 30 de dolari. Celelalte două au 16 și 32GB și au prețuri de 40 și, respectiv, 50 de dolari.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu