"Держи зарплату!" Cât ar fi primit un alegător pentru un vot. Informaţii prezentate de Promo-LEX (VIDEO)

În aceste momente, observatorii Promo-LEX fac declarații de presă privind datele și încălcările care au avut loc până la ora 18:30, la alegerilor locale generale și parlamentare noi din 20 octombrie 2019.

Potrivit reprezentanților Promo-LEX, din totalul de 321 de incidente raportate de către observatorii Promo-LEX până la 18:30, de către echipa centrală a Misiunii Promo-LEX au fost prelucrate 279, dintre care în prezentul comunicat sunt incluse 104 de incidente:

Noi detalii privind desfășurarea scrutinului:

Misiunea Promo-LEX de observare a alegerilor locale generale și parlamentare noi din 20 octombrie 2019 constată,

Intimidarea observatorilor Promo-LEX – 2 cazuri

CECE II Soroca, 29. Observatorul Promo-LEX, este intimidată și presată psihologic de Președinta CECE II Soroca Zabrian Stela la fel de Vicepreședintele CECE II Soroca Ursu Veaceslav, pe motiv că observatoarea Vrabie Natalia a reflectat obiectiv prestația CECE II Soroca pe parcursul campaniei electorale.

  • SV 1/273 Chișinău, Sângera. Observatorul Promo-LEX a fost intimidat și amenințat de observatorul din partea unui concurent.

Prezența materialelor de publicitate, afișaje, panouri electorale din raza secției de votare (100 metri de la localul secției) – 11 cazuri.

  • SV 14/6 Drochia. Afiș A3, poster publicitar, două unități în raza secției.
  • SV 13/6 Dondușeni, s. Briceni. Poster format A3 publicitate electorală. Pe stâlp la 30 metri de SV.
  • SV 32/16. Ștefan Vodă, Marianovca. La intrarea în SV este amplasat panoul de afișaj și acolo stau 2 afișe ale unui candidat.
  • SV 7/52 Cahul. Afișe electorale plasate pe stâlpi in raza de 100 m de la secția de votare.
  • SV 20/4, Hîncesti. Billboard concurent observat în perimetrul 100m al secției de votare.
  • SV 20/3, Hîncesti, Billboard-uri a doi concurenți observate în perimetrul 100m al secției de votare.
  • SV 20/14. Florești, Cașunca. Observatorul a constatat în raza de 30 m 2 afișe electorale, pentru doi concurenți.
  • SV 1/297 Chișinău, Sîngera. La 60-70 m de SV este amplasat un banner a unui candidat. Observatorul a anunțat președintele BESV, dupa care președintele BESV a anunțat polițistul. La fața locului a venit și candidatul. Până la ora actuală, bannerul nu a fost scos.
  • SV 1/ 311, Chișinău, Ghidighici. La o distanță de 90 de metri de la secție a fost a amplasat un afiș electoral (A4) pe stâlp cu candidat la funcția de primar. Un observator a sesizat Președintele BESV, iar la ora 13.30, afișul electoral a fost dezlipit de polițist.
  • SV 14/04 Drochia, Drochia. Pliant lipit pe un stâlp, care se află între două SV aproape una de alta.
  • SV 20/14 Hîncești, Buteni. În raza de 30 m2 de la SV, au fost observate afișe electorale. Președintele BESV nu a reacționat.

Agitație electorală sau PR negru pentru a determina alegerea alegătorilor – 12 cazuri

  • SV 1/262 Chișinău, Durlești. Din spusele observatorului, un candidatul independent, se afla la intrarea unui local (alimentara) ce se afla la o distanță de 40 metri de la SV și făcea agitație electorală. Persoana dată se afla în acel loc timp de 20-30 minute.
  • SV 32/16 Ștefan Vodă, Marianovca. La intrarea în SV este amplasat panoul de afisaj și acolo stau 2 postere al unui candidat.
  • SV 2/49, Bălți. Candidat la funcția de consilier, în imediata apropiere de SV discuta cu alegătorii. Președintele BESV sau polițistul nu au sesizat acest fapt și anumite măsuri nu au fost întreprinse.
  • SV 2/51, Bălți. Un alegător din cabina de vot alăturată, în timpul procesului de vot făcea agitație electorală pentru un concurent și insista ca alt alegător să voteze anume pentru acest candidat. Președintele BESV, s-a apropiat de alegătorul respectiv și a încercat să înlăture incidentul, explicându-i că nu are dreptul să facă agitație electorală. Alegătorul însă a refuzat să se supună cerințelor. Ulterior, acesta a părăsit secția de votare strigând ,, МАФИЯ НЕ ВЫИГРАЕТ”.
  • SV 1/273 Chișinău, Sîngera. Un candidat la funcția de primar, se afla la o distanță de 75 de metri de la SV și făcea agitație electorală. După ce observatorul a făcut poze, el a plecat.
  • SV 1/269 Chișinău, Sîngera. La o distanță de 90 de metri de la SV era prezent un candidat, care făcea agitație electorală timp de 30 min. Ulterior a fost alungat de alt candidat, care a rămas să  facă agitația electorală.
  • SV 1/269 Chișinău, Sîngera. Un candidat se deplasa în raza SV și făcea agitație electorală. Aceasta a avut loc în perioada 11.30-14.30
  • SV 9/29 Călărași, Paulești. În fața secției de votare stau câteva persoane și fac agitație electorală în favoarea unui candidat. După ce au primit observații, persoanele s-au distanțat, însă continuă să facă agitație electorală prin localitate. Agitația se desfășoară prin atragerea la discuții, fără careva materiale electorale.
  • SV 1/ 221 Chișinău, Rîșcani. Un alegător , după votare s-a apropiat de observatori și a început o discuție despre alegeri, afirmând pentru cine a votat. Nimeni din membrii BESV nu i-au făcut observație iar peste 5-7 min a părăsit secția de votare.
  • SV 25/13 Orhei, Orhei. În raza de 100 m se aflau 8 persoane, care pe parcurs la circa două ore făceau agitație electorală pentru un concurent. Polițistul și Președintele BESV, i-au atenționat că nu au dreptul să facă agitație.
  • SV 01/299 Chișinău, Stăuceni. Observatorul a constatat că la un alegător, după exercitare dreptului de vot i-a căzut o foiță unde era menționat pentru cine trebuie să voteze.
  • SV 28/7 Sîngerei, Alexăndreni. Agitație pentru un candidat în preajma SV.

Zvonuri, tentative sau chiar situații de recompense materiale sau bănești oferite alegătorilor pentru a determina alegerea alegătorilor – 3 cazuri

  • SV 1/287, Chișinău, Bubuieci. Observatorul a fost martor al unei situații în care o persoană care se deplasa cu un autoturism Toyota nr. CRS 474 și un observator (neidentificat de cine a fost acreditat) au oferit bani unui alegător (circa 1000 lei) cu exclamația ”Держи зарплату!”, nefiind clar pentru ce servicii prestate.
  • SV 1/272 Chișinău, Sîngera. La aprox.15-20 m de secție se află un bar unde alegătorii, după ce votau, se apropiau și discutau despre alegeri. In mod permanent erau prezente două persoane.
  • SV 11/46 Cimișlia, Valea Perjei. Doi alegători au afirmat că vor primi 200 lei pentru votarea unui candidat. Au fost zvonuri că dacă alegătorii filmează primesc 400 lei. Președinta BESV a spus că nu crede și atât.

Transportarea organizată a alegătorilor (autocare, microbuze sau alte unități de transport care în mod normal nu ar avea ce căuta în preajmă) – 3 cazuri

  • SV 1/272 Chișinău, Sîngera. Mașina marca Niva CPL-709 de mai multe ori (aproximativ 2-3 ori) a transportat persoane la SV. Majoritatea persoanelor erau în vârstă sau cu nevoi speciale.
  • SV 32/24, Ștefan Vodă, Slobozia. Automobil marca Audi cu numere de înmatriculare Italiene BC950KN aduce alegători organizat la SV, se oprește la o distanță de 200 metri de SV, unul dintre alegători era în stare de ebrietate.
  • SV 21/06 Ialoveni, Ialoveni. Un cetățean a fost văzută că transportă persoane și le petrece până la SV. Președintele a fost anunțat și a discutat, el a motivat ca ajută persoanele din vecinătate.

Prezența nejustificată a persoanelor neautorizate în incinta secției de votare sau în raza de 100 m – 6 caz.

  • SV 7/43 Cahul, Iujnoe. Candidatul la funcția de primar s-a aflat în incinta secției de votare timp de 10 minute. Acesta a servit ceai cu observatorii. La observația președintelui, candidatul la funcția de primar a părăsit secția de votare.
  • SV 01/278 Chișinău, Vatra. Secretara APL, după ce și-a exercitat dreptul la vot, a stat în SV aprox. 15 min. După care timp de 30-45 min, s-a aflat în raza SV, la o distanță mai mică de 50 de metri și făcea agitație electorală. A plecat după ce a fost sesizată de Președintele BESV.
  • SV 34/03 Telenești, Telenești. Candidații la funcția de consilieri, din partea a doi concurenți au stat aproximativ 3 ore în raza de 50 m de la secția de votare și discutau cu fiecare alegător. Președintele BESV, nu a reacționat la acest incident.
  • SV 15/24 Dubăsari, Coșnița. Alegătorii după ce votează rămân în SV, poartă discuții și aglomerează SV. Unii alegători după ce au ieșit din SV, se întorc și din această cauză se creează aglomerații. Membrii BESV nu au nici o reacție.
  • SV 25/07 Orhei, Orhei. O persoană neautorizată, din partea unui concurent, a intrat fără a se prezenta în SV și chiar de la ușă a început să filmeze încăperea. La solicitarea Președintelui BESV de a întrerupe procesul de filmare și de a se prezenta persoana respectivă s-a comportat inadecvat. Cazul se soluționează de către poliție.
  • SV 34/2 Telenești. Persoane neautorizate se află în raza de 100 m de la BESV de minim 4 ore, observați de la 13.30 și până la 17.30.

Acte de violență sau intimidări ale alegătorilor, sau altor persoane – 6 cazuri

  • SV 1/69, Chișinău, Botanica. Un alegător s-a manifestat agresiv în incinta SV. Acesta a intimidat verbal președintele BESV. Motivul situației conflictuale a fost impresia alegătorului precum că membrii BESV au discutat ceva între ei despre el. Membrii BESV au încercat să aplaneze conflictul, după care alegătorul a plecat.
  • SV 1/54, Chișinău, Botanica. Observatorul unui concurent s-a certat cu observatorul altuia, ambii utilizând cuvinte necenzurate. Motivul conflictului a fost faptul că unul din ei asculta muzică la telefon, iar acest fapt deranja pe alții. După implicarea președintelui BESV, conflictul a fost soluționat.
  • SV 1/31, Chișinău, Botanica. Un alegător cu viza de reședință expirată a dorit să voteze. După ce președintele BESV nu a permis votarea, acesta a manifestat un comportament agresiv, perturbând activitatea BESV. După ce președintele a declarat că va apela la poliție, acesta a plecat.
  • SV 11/46 Cimișlia, Valea Perjei. Un grup de alegători nu au permis actualului primar, Plămădeala Alexandru (candidat independent) să intre în secția de votare pe motiv că nu sunt mulțumiți de activitatea lui. După intervenția a 3 echipaje de poliție acesta a intrat in secția de votare.
  • SV 01/260 Chișinău, Cricova. Un alegător în etate, după ce a primit buletine de vot a solicitat să voteze cu soția din motivul vederii slabe. Soția a menționat că el nu are deficiențe de vedere și Președintele BESV a interzis votarea în grup. Bărbatul a început să amenințe și să înjure membrii BESV. După ce acesta a votat, a declarat public pentru cine a votat și a părăsit SV.
  • SV 01/187 Chișinău, Ciocana. A intrat în SV o persoană posibil drogată și a început să facă conflict cu membrii BESV. Apoi cerea ajutor de la președinte  pentru a aplica ștampila

Votarea nejustificată în grup (în cabine de vot se află 2 și mai multe persoane) – 9 cazuri

  • SV 1/74, Chișinău, Buiucani. Doi alegători – soț și soție, s-au prezentat pentru a vota. Au primit buletinele de vot, însă toate au fost luate de soție care a mers cu ele în cabina de vot și a aplicat ștampila votat în toate buletinele primite (inclusiv ale soțului). Motivul invoca a fost că soțul este orb.
  • SV 15/9, Dubăsari, Molovata. Două persoane au intrat în cabina de vot împreună, una dintre ele se vede că arată ceva celuilalt.
  • SV 1/59, Chișinău, Botanica. Tatăl și fiul au intrat împreună în cabina de vot. După intrarea în cabina de vot, fiul insista ca tata să voteze un candidat anumit. După ce membrii BESV au atenționat alegătorii, fiul a început să facă scandal și să înjure.
  • SV 2/30, Bălți. Doi alegători au votat în aceeași cabină de vot. Președintele BESV nu a observat acest fapt și nu a întreprins anumite măsuri pentru înlăturarea incidentului.
  • SV 1/154, Chișinău, Centru. Un membru BESV a indicat unei bătrâne unde trebuie să aplice ștampila votat chiar în cabina de vot.
  • SV 1/154, Chișinău, Centru. Unul din membrii BESV a intrat cu alegătorul în cabina de vot, indicându-i pe cine să voteze.
  • SV 9/40 Cimișlia, Sipoteni. Două persoane au intrat în aceiași cabina de vot și s-au consultat, după care au votat. Membrii BESV nu au observat acest lucru.
  • SV 01/177, Chișinău, Ciocana. În SV au intrat 2 persoane (soț și soție). Domnul a spus că vede slab și a votat soția pentru ambii.
  • SV 18/35 Florești. Gura Căinarului. Un candidat la funcția de primar a venit la SV cu mama sa și un al alegător indicându-le pe cine să voteze.

Deficiențe în funcționarea SIAS Alegeri (suspendarea funcționării; situații când SIAS Alegeri indică faptul că alegătorul a votat, iar acesta susține că nu a votat) – 7 cazuri.

  • SV 1/256, Chișinău, Codru. SIAS alegeri s-a stopat pe un termin de aproximativ 7 min, perioadă în care alegătorii nu au votat. În rezultatul, în SV s-a format rând.
  • SV 1/140, Chișinău, Centru. La un alegător nu corespundea nr. buletinului cu cel din SIAS Alegeri, iar numele și prenumele, inclusiv IDNP, erau identice (a schimbat buletinul de identitate). Președintele BESV i-a permis  să voteze.
  • SV 26/02 Rezina, Rezina. Numele alegătorului se regăsea în lista electorală, conform actului de identitate domiciliul era stabilit în circumscripția respectivă, însă persoana respectivă nu se regăsea în SIAS Alegeri. Persoana respectivă a votat pe listele suplimentare.
  • SV 01/261 Chișinău, Cricova. Alegătorul nu s-a regăsit în baza SIASA, dar avea reședință la o adresă corespunzătoare SV. A fost adăugat in lista suplimentară.
  • SV 01/275 Chișinău, Vadul lui Vodă. Alegătorul nu s-a regăsit în listele electorale și în baza de date SIASA și a fost inclus în listele suplimentare.
  • SV 2/21, Bălți. Un alegător nu s-a regăsit nici în listele electorale de bază, nici în SIAS Alegeri, dar în buletinul de identitate avea stabilită reședința în localitatea respectivă. Președintele BESV l-a direcționat la ASP, pentru a aduce o confirmare a reședinței acestuia. Ulterior, persoana s-a întors fără confirmare afirmând că funcționarii ASP au confirmat verbal că reședința este corect stabilită. Președintele BESV a decis de a nu permite alegătorului respectiv să voteze pe listele suplimentare.
  • SV 1/12, Chișinău, Botanica. În cazul unui alegător, în SIAS Alegeri era înregistrat că alegătorul deja a votat, dar acesta a declarat că nu a votat, demonstrând că nu are ștampila în buletinul de identitate. Alegătorului i s-a permis să voteze.

Deficiențe în listele electorale (discrepanțe dintre adrese; alegători decedați; semnături în locul altor persoane) – 20 cazuri.

  • SV 01/192 Chișinău, Ciocana. Un alegător nu s-a regăsit în listele de electorale, cu toate că domiciliul corespunde SV. Alegătorul a fost inclus în listele suplimentare.
  • SV 18/58 Florești, Sănătăuca. Candidatul la funcția de primar a înregistrat 4 persoane cu viza de reședință temporară pe data de 14 sau 15 octombrie 2019 și astăzi aceștia au votat pe liste suplimentare.
  • SV 1/56, Chișinău, Botanica. În cazul unui alegător, conform datelor din SIAS Alegeri, adresa nu corespundea cu adresa corectă din buletin. Membrii BESV au verificat listele de bază și nu au găsit persoana, sugerându-i alegătorului să se prezinte la SV la care este arondat conform datelor din SIAS Alegeri. În rezultat, cu toate că conform datelor din buletinul de identitate alegătorul trebuia să voteze la SV 1/56, acesta a fost direcționat la o altă SV.
  • SV 2/27, Bălți. Un alegător nu s-a regăsit în listele electorale de bază. Acesta a votat pe listele suplimentare.
  • SV 1/39, Chișinău, Botanica. Un alegător a identificat o persoană străină necunoscută înregistrată în listele electorale de bază la adresa sa de domiciliu. Acesta a menționat că la fiecare alegeri se confruntă cu situația când la domiciliul lui sunt înscrise diferite persoane străine. Președintele BESV nu a putut comenta situația și nu a avut nici o reacții.
  • SV 1/136, Chișinău, Centru. Un alegător a depistat persoane cunoscute decedate în listele electorale.
  • SV 1/74, Chișinău, Buiucani. Un membru BESV a indicat greșit locul în care să voteze. În rezultat, acesta a semnat în locul altei persoane, nefiind informat despre acest lucru.
  • SV 1/258, Chișinău, Codru. Alegătorul nu s-a regăsit în listele electorale de bază, fiind inclus în listele suplimentare.
  • SV 1/139, Chișinău, Centru. Alegătorul a observat că în spațiul destinat semnăturii în dreptul numelui său era deja semnat de alt alegător.
  • SV 1/136, Chișinău, Centru. Un membru BESV a indicat eronat alegătorului spațiul în care acesta trebuia să semneze în listele electorale.
  • SV 2/29, Bălți. Un alegător nu s-a regăsit nici în lista electorală de bază și nici în SIAS Alegeri, deși conform buletinului său de identitate domiciliul său era stabilit în localitatea și la SV respectivă. Alegătorului nu i s-a permis să voteze pe listele suplimentare.
  • SV 1/131, Chișinău, Centru. Un alegător a identificat o persoană străină cu viza de reședință la el în apartament. Acesta a menționat că persoana respectivă a locuit demult la el în apartament. Alegătorul s-a prezentat fost și la ASP pentru a exclude toate persoanele străine, însă în listele electorale acesta tot apare.

SV 7/ 7 Cahul. Listele electorale cu alegătorii din spital au ajuns la BESV aproape de ora 12. Președintele BESV nu a avut o reacție.

  • SV 1/ 217 Chișinău, Rîșcani. Constatarea de către alegător a prezenței persoanei decedate în listele electorale.
  • SV 1/232 Chișinău, Rîșcani. Alegătorul nu s-a regăsit în listele electorale și în baza de date SIAS și a fost inclus în listele suplimentare
  • SV 01/192 Chișinău, Ciocana. Alegătorul nu s-a regăsit în listele electorale, dar viza de reședință  corespunde SV. A fost inclus în listele suplimentare
  • SV 01/275 Chișinău, Vadul lui Vodă. Alegătorul nu s-a regăsit în listele de bază și a fost inclus în cele suplimentare.
  • SV 1/222 Chișinău, Rîșcani. Alegătorul nu s-a regăsit în listele electorale și în baza de date SIAS și a fost inclus în listele suplimentare.
  • SV 1/ 213 Chișinău, Rîșcani. O alegătoare a constatat că în listele electorale este prezentă sora ei, ce a decedat 5 ani în urmă. Președintele BESV a făcut o notiță în dreptul numelui ca să nu poată semna în locul dumneaei.
  • 18/1 Floresti, Mărculești. În perioada 16-17, octombrie 2019, au fost puse la evidență (cu viza de reședință temporară) 16 persoane. Activitatea data este în interesul candidatului din partea partidului.

Fotografierea buletinelor de vot, alte încălcări ale secretului votului (prezentarea buletinului cu votul exprimat, amplasarea defectuoasă a cabinelor de vot ce permit vizualizarea opțiunii alegătorului etc.) – 7 cazuri

  • SV 4/20 Anenii Noi, Delacău. Un alegător în cabina de vot a fotografiat buletinul de vot. Președintele BESV i-a făcut observație alegătorului.
  • SV 1/213 Chișinău, Rîșcani. Un alegător de două ori a fotografiat buletinul de vot. Aceasta nu a fost observat de membrii BESV.
  • SV 1/132, Chișinău, Centru. Un alegător a fotografiat buletinul de vot. Președintele BESV a solicitat să fie șterse pozele, însă alegătorul a refuzat, părăsind SV.
  • SV 1/22, Chișinău, Botanica. Cabina de vot este instalată în așa mod, încât președintele BESV poate vedea procesul de vot și pe cine votează alegătorii. Membrii BESV nu au nici o reacție.
  • SV 1/22, Chișinău, Botanica. Un membru BESV a intrat în cabina de vot în timpul aflării unui alegător acolo.
  • SV 23/04 Nisporeni, Nisporeni. Alegătorul a făcut poze în cabina de vot. După ce a ieșit, președintele BESV a atenționat că este interzis fotografierea buletinelor, la ce persoana a răspuns că a făcut poze pentru el. Ulterior a părăsit SV.
  • SV 01/299 Chișinău, Stăuceni. Un alegător a pozat buletinul de vot. Un observator a văzut aceasta și a sesizat președintele BESV, ca urmare, președintele a anulat buletinul de vot și a interzis persoanei date să voteze repetat.
  • SV 4/26 Anenii Noi, Hîrbovăț. Cabinele de vot sunt amplasate defectuos, fără mult efort se poate vedea pentru cine votezi, iar observatorii de la partide pot vedea. și observatorul unui concurent se plimbă prin spatele cabinelor de vot.

Buletine de vot utilizate neconform – 6 cazuri

  • SV 18/67. Florești, Varvareuca. Zvon că cineva nu a introdus un buletin de vot in urnă dar l-a luat cu el, președintele BESV este la curent, a spus că deja la numărare vor vedea care lipsește.
  • SV 2/33, Bălți. În cabina de vot a fost identificat un buletin de vot necompletat. Președintele BESV l-a anulat.
  • SV 1/17, Chișinău Botanica. Un alegător a uitat pe masă un buletin de vot pe care nu a aplicat ștampila ”VOTAT”. După ce a părăsit SV, membrii BESV au observat buletinul, au chemat observatorii pentru a decide ce să facă cu acesta. În rezultat, s-a decis plasarea lui în urna de vot, ca la numărarea să fie anulat.
  • SV 4/ 25 Anenii Noi, Hîrbovăț. Un alegător la intrarea în cabina de vot a observat un buletin votat. Președintele a luat în văzut tuturor și l-a introdus în urna de vot.
  • SV 35/03 Ungheni, Ungheni. Un alegător după ce a primit buletinul de vot, la rupt în fața membrilor BESV. După aceasta membrii BESV au apelat la poliție. Poliția încearcă să soluționeze cazul. La moment careva acte sau procese pe caz nu au fost întocmite.
  • SV 1/43, Chișinău, Botanica. Un alegător a luat un buletin de vot cu el și a ieșit, fără a-l arunca în urna de vot. După ce acest lucru a fost observat, membrii BESV au plecat după el, au luat buletinul de vot și l-au pus în urna de vot.

Urnele de vot nu au fost sigilate potrivit procedurilor legale/ ruperea/ deteriorarea sau absența sigiliilor pe urnele de vot – 4 caz.

  • SV 48/6, Anenii Noi. În SV sunt 2 urne de vot staționare. Prima urnă sigilată regulamentar a fost pusă deasupra celei de-a doua urne nesigilate cu nici un sigiliu (folosită ca suport pentru prima urnă).
  • SV 4/23 Anenii Noi, Geamăna. Sunt nesigilate 3 din 4 urne de vot.
  • SV 4/26 Anenii Noi, Hîrbovăț. Din 2 urne staționare a fost sigilată doar una.
  • SV 4/6 Anenii Noi. A doua urnă staționară (suplimentară) nu este sigilată pe parcursul întregii zile.

Altele – 8 caz

  • SV 1/56, Chișinău, Botanica. Un alegător s-a apropiat la SV și a cerut ca la domiciliul lui să se deplaseze urna mobilă (pentru o rudă în etate). Președintele BESV a refuzat, invocând că nu a fost depusă o cerere în acest sens. Alegătorul a argumentat că a depus vineri o astfel de cerere la BESV – lucru negat de membrii biroului. Suplimentar, președinta a menționat că anul trecut acesta a făcut probleme când s-a votat la domiciliul. Alegătorul a declarat că va depune o plângere.
  • SV 1/152, Chișinău, Centru. Un alegător a fost înregistrat în SIAS Alegeri fără a deține fișa de însoțire la buletin. Președintele BESV nu i-a permis să voteze, solicitându-i să meargă să-și facă un buletin provizoriu pentru a vota din moment ce a fost introdus în SIAS Alegeri.
  • SV 2/18, Bălți. Un alegător a prezentat buletinul de identitate membrilor BESV, a fost înregistrat în SIAS Alegeri, însă nu i s-a permis să voteze deoarece nu deținea asupra sa fișa de însoțire.
  • SV 1/239 Chișinău, Rîșcani. Un alegător a fost inclus în lista ”Votat” în baza SIAS, fără i s-a controla prezența fișei de însoțire. Ulterior membrii BESV i-au interzis votarea din motivul lipsei fișei de însoțire.
  • SV 01/275 Chișinău, Vadul lui Vodă. La ora 13.00 Președintele BESV al SV 275, a constatat că au și buletine de vot cu NR. SV 274. A presupus că puteau fi introduse și în urna de vot. Buletinele de vot atribuite greșit, au fost anulate. După care a declarat că dacă vor depista buletine de vot greșite, nu le va anula deoarece va încălca dreptul de vot al alegătorilor.
  • SV 31/32 Șoldănești, Vadul Rașcov. La SV de dimineață erau depuse 37 de cereri de votare la domiciliu. Până la ora 15.00 au fost depuse încă 4 cereri, fără a fi însoțite de certificatul medical, conform informației președintelui BESV. Cu urna mobilă au fost luate 41 buletine de vot. Președintele BESV, nu a făcut nici un comentariu cu privire la această circumstanță.
  • SV 01/174 Chișinău, Ciocana. Un alegător sa apropiat de observator și a spus că a fost apelată de la un număr necunoscut și a îndrumat-o să voteze pentru un concurent.
  • SV 1/154, Chișinău, Centru. Membri BESV au recepționat astăzi, până la ora 15:00, 3 cereri de votare la locul aflării (cu urna mobilă), însă fără a solicita certificatele medicale la cereri. Solicitările au fost depuse de rudele solicitanților.

 CITEȘTE ȘI: #ALEGEPUBLIKA. CEC a anunţat primele informații despre alegerile locale. Urmărește în timp real PREZENŢA LA VOT

Astăzi, 20 octombrie, #ALEGEPUBLIKA. Cele mai noi informaţii despre ce se întâmplă în ziua alegerilor sunt pe www.alegepublika.md, pe canalul nostru de youtube sau pagina de Facebook .

Lasă un comentariu