Încă un scandal cu bâte și furci. Zeci de bărbați de etnie romă au intrat în curtea unei familii şi i-au atacat pe proprietari

Scandal cu bâte și furci într-o localitate din Bihor. Zeci de bărbați de etnie romă au intrat în curtea unei familii şi i-au atacat pe proprietari. Patru bărbați, tatăl şi fiii săi, au ajuns la spital pentru îngrijiri. Rudele victimelor au fost și ele prinse în scandal. Sătenii spun că sunt terorizați de comunitatea romă de la marginea localității, scrie digi24.ro.

Marian Brișc, martor și rudă a victimelor, ne arată locul unde s-a întâmplat: „Din partea aia, de acolo, din fundul drumului, că acolo drumul se închide, de acolo au venit vreo 30-40 de adulți înarmați cu de toate”.

Scandalul a început vineri seara, când proprietarii casei au găsit în curtea lor mai mulţi copii romi pe care i-au bănuit că au venit la furat, aşa că i-au alungat.

"Noi am încercat să îl prindem pe ăla mai mare și pe ăștia mai mici să îi ducem la poliție că ce au căutat acolo și am fugit după el, l-am prins și când să îl reținem, ăia mai mici au scăpat și au fugit în șatră la ei. Au alarmat șatra și pe urmă au venit toți: cu furci, cu topoare, cu lopeți, cu ce au apucat la mână, cu par, cu bâte", a povestit Florin Brișc, rudă a victimelor.

"Au venit vreo 30-40 de persoane romi, adulți, dintre care și copii ,și soții, mi-au spart telefonul, au aruncat cu pietre, de groază. Eu încercând să îl scot pe vărul meu, care era lovit de șase-șapte persoane cu bâte și cu restul, am primit și eu o lopată în cap, una peste mână, că dacă nu, îmi dădea direct în față", a povestit și Marian Brișc, rudă a victimelor.

Oamenii spun că sunt terorizați de grupul de romi de la marginea satului. Localnicii susţin că printre atacatori ar fi fost și doi recidiviști eliberați din închisoare în urmă cu doar o lună, după ce fuseseră încarcerați pentru viol și furt.

"Mi-e frică să rămân singură acasă, vă spun sincer. Toți oamenii de aici, localnicii din comuna Borod poartă frică de ei. Nu pot să le zică nimic, zici ceva, îți dă în cap", susține Florina Peștelău, vecină.

"Copiii lor micuți de doi ani sau de trei ani, de cinci, care își pot trage picioarele după ei, stau în fața mașinii. Dacă îi zici ceva, părinții se revoltă și scot topoarele și furcile", acuză un alt sătean.

"Din păcate, ceea ce s-a întâmplat în după-masa asta se practică. Posibil, au așa, ca să zic, în sânge, parcă au legea lor, din păcate. Au fost și care au plecat în pușcărie", a declarat primarul comunei Bprpd, Sorin Sarca.

Cei patru bărbați atacaţi au ajuns la spital, dar starea lor nu este gravă. Atacatorii s-au ales cu dosar penal pentru tulburarea ordinii și liniștii publice și violențe.

Noile incidente în care sunt implicați cetățeni de etnie romă vin după ce cu o zi în urmă o bătaie între clanuri pe străzile din Târgu Neamț a suscitat intense discuții în spațiul public.

CITEŞTE ŞI: ATENȚIE! IMAGINI CARE VĂ POT AFECTA EMOȚIONAL. Scene de violență cruntă între două familii de romi (VIDEO)

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu