Încă un pas spre UE. Ucraina a aprobat proiectul Acordului de asociere cu Uniunea Europeană

Embed:

Ucraina a făcut astăzi încă un pas spre Uniunea Europeană. Guvernul de la Kiev a aprobat proiectul acordului de Asociere, pe care ar trebui să-l semneze la summitul de la Vilnius. Documentul se referă, în mare parte, la colaborarea economică dintre Ucraina şi UE, domeniu care a fost ţinta ameninţărilor recente din partea Rusiei.

"O zonă de liber schimb aprofundat şi comprehensiv va oferi posibilităţi unice pentru accelerarea modernizării economiei ucrainene. Trebuie să folosim aceste posibilităţi corespunzător. Pentru asta vom beneficia de o perioadă de zece ani de tranziţie", a declarat premierul Ucrainei, Mikola Azarov.

Proiectul adoptat de Guvernul ucrainean are şapte capitole şi include 486 de articole. La baza colaborării economice dintre Uniunea Europeană şi Kiev va sta zona de liber schimb. Cele două părţi se vor angaja, de asemenea, să coopereze în combaterea corupţiei, a finanţării terorismului şi spălării banilor. Ambasadorul UE în Ucraina este sigur că acordul va fi semnat în noiembrie.

"Sunt sigur că summitul de la Vilnius va fi succcesul nostru comun. Şi nu vorbesc doar despre Ucraina şi despre unele state din Uniunea Europeană, dar pentru cetăţenii ucraineni şi cei europeni", a menţionat Ambasadorul UE în Ucraina, Jan Tombinski.

Anterior, Rusia a dat de înţeles Ucrainei că, ca dacă va încheia un acord de asociere cu Bruxelles, atunci Kremlinul va înăspri controalele pentru mărfurile ucraineşti exportate în Rusia.

De fapt, Moscova a impus în august o serie de verificări noi la vamă, iar acest lucru a creat cozi la punctele de trecere a frontierei dintre cele două ţări, acum câteva săptămâni.

Ucraina a parafat Acordul de Asociere cu UE acum un an, ceea ce Moldova speră să reuşească la Vilnius, peste două luni.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu