Încă un ministru din Guvernul Filat, CERCETAT PENAL

Embed:

Încă un ministru din Guvernul Filat este cercetat penal. Vorbim despre ministrul Culturii, Boris Focşa. Informaţia a fost confirmată de şeful Direcţiei urmărie penală din cadrul Centrului Naţional Anticorupţie, Bogdan Zumbreanu.

Potrivit lui Zumbreanu, astăzi ministrului urma să-i fie prezentată ordonanţa prin care acesta este bănuit de depăşirea atribuţiilor de serviciu, lucru care se va întâmpla, însă, abia săptămâna viitoare. "CNA împreună cu Procuratura Anticorupţie a pornit o cauză penală pentru depăşirea atribuţiilor de serviciu. Este vorba despre privatizarea ilegală a unei părţi de clădire de pe strada Eminescu, 52. Boris Focşa a declarat că e într-o deplasare de serviciu. Statutul de bănuit îl are atunci când i se prezintă  fizic calitatea de bănuit. Urmează să se prezinte cu avocatul la organul de drept. El a asigurat oamenii legii că va veni să dea depoziţii săptămâna viitoare", a comunicat şeful Direcţiei urmărie penală din cadrul CNA.

"Preventiv, valoare prejudiciului este de aproximativ un milion de lei. Calitatea de bănuit o are doar domnul Focşa. Sancţiunea prevede până la 10 ani cu privaţiune de libertate, fără dreptul de a ocupa funcţii publice", a mai adăugat acesta.

În acelaşi timp, Svetlana Frunză, şeful serviciului comunicare şi relaţii mass-media, din cadrul ministerului, a declarat că Boris Focşa va reveni în ţară abia peste două săptămâni: "Domnul Focşa e în concediu nefolosit pentru anul de muncă 2012. A plecat în concediu cu acordul Guvernului, cererea a fost semnată înainte de a pleca, aşa că nu poate fi acuzat că nu vrea să discute cu presa. El va reveni peste două săptămâni".

Amintim că procurorii au anunţat încă în luna septembrie că atât conducerea Ministerului Culturii, cât şi cea a Teatrului "Luceafărul" riscă până la 10 ani de închisoare pentru depăşirea atribuţiilor de serviciu. Reprezentanţii acestor instituţii ar fi vândut ilegal patru clădiri monumente de arhitectură de valoare naţională din centrul Capitalei.

Ministrul a respins atunci acuzaţiile. Mai mult, el spunea că aude pentru prima dată despre un dosar penal în acest caz. Focşa a explicat că edificiile au fost date temporar în folosinţă, iar arendaşul urma să le restaureze.

Pe strada Mihai Eminescu 52, din Capitală, se aflau patru clădiri incluse în registrul monumentelor ocrotite de stat. Administraţia Teatrului Luceafărul, dar şi a Ministerului Culturii le-ar fi schimbat adresa juridică şi le-ar fi vândut ca imobile ordinare. Potrivit procurorilor, acest lucru s-ar fi întâmplat încă în 2010, iar adresa edificiilor a fost schimbată cu ajutorul funcţionarilor de la Primărie.

Directorul Teatrului Luceafărul, Stela Focşa, care este şi soţia ministrului Culturii, nu a comentat atunci acuzaţiile. Procurorii nu au anunţat suma prejudiciului adus statului în urma acestor ilegalităţi.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu