Încă patru primari părăsesc rândurile PLDM. Motivul pentru care aleşii locali pleacă din formaţiune

Embed:

Trei primari din municipiul Chişinău şi unul din raionul Şoldăneşti, aleşi din partea  PLDM, au părăsit rândurile acestei formaţiuni politice. Este vorba despre primarul comunei Budești, Nina Costiuc, cel al comunei Ciorescu, Ion Scripnic, al satului Colonița, Angela Zaporojan, dar şi de primarul satului Parcani, raionul Șoldănești, Valeriu Lopaci.

Ei şi-au explicat decizia prin faptul că membrii partidului din care au făcut parte sunt implicați în scandaluri de corupție fără precedent, orientate împotriva intereselor ţării şi ale cetăţenilor.

Aleşii îşi mai justifică pasul prin faptul că membrii formațiunii politice blochează negocierile pentru formarea unui guvern proeuropean, iar prin asta ameninţă parcursul european al Moldovei.

Edilii din cele trei localităţi din apropierea Chişinăului îşi argumentează decizia într-o declaraţie pe care o puteţi citi mai jos:

Citeşte şi: Noi plecări din PLDM. DECLARAȚIA TĂIOASĂ a mai multor primari și a unui consilier raional din Ungheni

Încă doi consilieri raionali au părăsit rândurile PLDM. MOTIVUL INVOCAT de aleşii locali din Orhei

MAI MULŢI PRIMARI PLDM PĂRĂSESC FORMAŢIUNEA. Cum îşi argumentează decizia (DOCUMENT)

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu