Încă o localitate a intrat în carantină, după ce două persoane au fost diagnosticate cu COVID-19

Embed:

Satul Branişte din raionul Râşcani a intrat în carantină după ce un cuplu, un bărbat şi o femeie de 30 de ani din localitate, reveniţi recent din Franţa au fost diagnosticaţi cu COVID-19. Informaţia a fost confirmată pentru publka.md de primarul localităţii Vasile Rolinschi.

Tot el zice că cei doi s-ar fi aflat în carantină de când au venit, dar fără să anunţe autorităţile locale, acum două zile, au organizat o petrecere cu ocazia aniversării fiicei lor care a împlinit opt ani. La eveniment au participat şi alte 15 persoane, printre care şi cinci copii. Ieri, cei doi soţi au făcut febră şi s-au simţit rău, aşa că au chemat ambulanţa. 

"Două persoane o venit din Franţa, bărbat cu soţie, au stat la domiciliu şi la a şaptea a opta zi s-a ridicat temperatura a fost chemată ambulanţa, au fost duşi la instituţiile responsabile şi s-a depistat. S-au permis şi au făcut o zi de naştere despre care nici eu ca primar nu am fost la curent, nici poliţiştii, nici medicul de familie. Fără să ne aducă la cunoştinţă, fără se ne anunţe, din capul lor", a declarat primarul.

În regim de urgenţă, s-au luat măsuri stricte. Toate intrările şi ieşirile din sat au fost blocate de poliţie. Toţi cei care au fost la petrecere şi au intrat în contact direct cu bolnavi vor fi monitorizaţi:

"Aseară toată populaţia a fost înştiinţată cu microfonul poliţiştii au anunţat toată populaţia să fie la domiciliu"

Sunt deschise doar magazinele alimentare. În rest, toate instituţiile au fost închise. Cel mai mult au de pierdut oamenii care nu unde să-şi vândă laptele.

"Erau trei puncte de colectare a laptelui şi aseară le-am oprit activitatea, laptele care era în stoc azi dimineaţă a venit maşina l-a luat şi s-a stopat complet, dă mă rog acolo la punctele de colectare se deplasează multă lume şi pot să se contamineze unul de la altul", a mai spus Vasile Rolinschi.

În satul Branişte locuiesc în jur de 1350 de oameni.

loading...

Lasă un comentariu