Încă o Comisie specială, creată de deputaţi. Cu ce se va ocupa aceasta

Embed:

Încă o Comisie specială, creată de parlamentari, îşi începe astăzi activitatea. Aceasta va examina impactul sistemului electoral mixt asupra alegătorilor. Membrii comisiei, care se întrunesc astăzi pentru prima oară în şedinţă, vor analiza modificările adoptate de Parlament la Codul Electoral şi la Legea privind statutul deputatului.

Legislatorii vor discuta şi despre implementarea acestui sistem în actualele condiţii economice.

La o săptămână după ce Parlamentul a votat pentru aprobarea sistemului electoral mixt, liberal-democraţii au solicitat crearea unei comisii. PLDM a spus că este necesar să fie examinat impactul acestor modificări asupra alegătorilor. Democraţii s-au arătat nedumeriţi de gestul colegilor din Parlament, iar cei din PL au spus că sunt gata şi ei să conteste iniţiativa, deoarece prin aplicarea sistemului respectiv, cetăţenii din stânga Nistrului vor fi dezavantajaţi.

Sistemul electoral mixt presupune ca jumătate dintre deputaţi să fie aleşi direct, în circumscripţii electorale, iar jumătate - pe liste de partid.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu