Încă 3 persoane reţinute în legătură cu fraudele comise de către un grup specializat în legalizarea construcţiilor din Chişinău

Încă trei persoane au fost reţinute de CNA şi procurorii anticorupţie în dosarul ilegalităţilor, comise de către un grup infracţional, specializat în legalizarea construcţiilor autorizate şi neautorizate din Chişinău. Este vorba despre reprezentanţii unor agenţi economici care au beneficiat de serviciile grupului. Aceştia se află în izolatorul CNA pentru 72 de ore şi sunt cercetaţi pentru trafic de influenţă.

Amintim că, anterior, CNA şi procurorii au mai reţinut 12 persoane în mai multe dosare de corupere, trafic de influenţă şi fals în acte publice. Acestea sunt învinuite că ar fi pus în aplicare o schemă infracţională de legalizare a construcţiilor autorizate şi neautorizate din capitală.

Potrivit materialelor cauzei, capii grupului identificau persoane, care intenţionau să-şi perfecteze actele de recepţie finală a construcţiilor,  le asigurau întregul portofoliu de documente, prin coruperea unor funcţionari ai administraţiei publice locale şi Agenţiei servicii publice (SCT Chişinău), iar pentru serviciile lor pretindeau sume de până la 3500 de euro. Până în prezent, procurorii şi CNA au documentat circa 40 de asemenea cazuri.

Astfel, din cele 15 persoane, cercetate în dosarele menţionate, 8  au fost expediate în instanţa de judecată, 4 se află în arest la domiciliu, iar 3 sunt reţinute pentru 72 de ore.

Cazul este documentat în continuare, urmând ca procurorii anticorupţie şi ofiţerii de urmărire penală ai CNA să analizeze informaţia pentru a stabili toate circumstanţele faptelor descrise şi a trage la răspundere persoanele responsabile.

 

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu