În transportul public din Capitală va fi implementată taxarea electronică. Cum funcţionează sistemul (VIDEO)

Embed:

Până la sfârşitul anului viitor, în transportul public din Capitală va fi implementat sistemul electronic de taxare. Asigurarea vine din partea reprezentanţilor Regiei Transport Electric. Autorităţile municipale spun că documentele semnate cu administraţia uzinei de la Minsk prevăd şi instalarea dispozitivelor electronice de taxare în troleibuze.

Iniţial, proiectul va fi implementat în troleibuze, apoi în autobuze. Toţi călătorii vor trebui să aibă o cartelă electronică.

"Eu socot că până la finisarea anului 2015 acest sistem va fi implementat. În troleibuze sau în unităţile de transport, autobuze se vor monta nişte aparate electronice, care, prin atingerea cu cardul electronic se va încasa taxa de călătorie de doi lei", a declarat şeful Regiei Transport Electric Chişinău, Gheorghe Morgoci.

Biletele din hârtie vor fi înlocuite cu astfel de cartele electronice. Reprezentanţii Regiei Transport Electric nu exclud că preţul unei călătorii ar putea rămâne la nivelul de doi lei. Noile cartele vor fi valabile 60 de minute pe orice linie de troleibuz şi autobuz.

Unii locuitori ai Capitalei spun că noua modalitate de taxare va fi mai comodă:

"Nu va trebui taxatorul să umble printre toată lumea. O să fie mai liber. Singur oamenii vor achita."

"Bine ar fi. Oamenii vor fi mai ordonaţi. Va fi mai comod."

Alţii sunt însă sceptici în privinţa acestui proiect.

"La noi cred că nu va fi posibil, dat fiind faptul şi fluxul mare de pasageri în trasportul comun. Lumea va profita de asta. Mai ales dacă nu vor fi borne, vor intra cu duiumul în troleibuz. Lumea nu va fi corectă ca peste hotare", a spus o femeie.

Autorităţile Capitalei nu au estimat, deocamdată, costul proiectului. Licitaţiile pentru implementarea sistemului electronic de taxare în transportul public vor fi anunţate după ce consilierii municipali vor aproba un proiect de decizie în acest sens.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu