"În spatele protestelor din centrul Capitalei stau Mark Tkaciuk şi Iurie Roşca"

Embed:

În spatele protestelor din centrul Capitalei ar putea sta doar doi politicieni. Este vorba despre deputatul comunist Mark Tkaciuk şi unul dintre fruntaşii PPCD, Iurie Roşca. Această opinie a fost exprimată de politologului Alexandru Solcan, la Publika Report.

"Probabil aici este vorba despre o tactică tehnologică. Eu consider că în Republica Moldova la nivel de aplicare sunt doi mari politicieni, care cunosc foarte bine şi aplică tehnologiile politice, acesta este Iurie Roşca şi Mark Tkaciuk.  Sigur, eu sunt sigur că ei au pus tehnologia acestui protest în aplicare", a declarat politologul Alexandru Solcan.

Alţi experţi consideră că oamenii ar putea fi reticenţi faţă de proteste şi, mai cu seamă, faţă de organizatorii acestora.

"Cei care acum protestează au avut de a face cu politica mare şi din anumite motive fie că s-au discreditat, fie că nu s-au discreditat au părăsit politica mare. De aceea, cetăţeanul simplu uitându-se cine stă în spate are anumite reticenţe. Nu trebuie să uităm că totuşi o parte din populaţie susţin în continuare Alianţa", a menţionat polittolgul Ion Tăbârţă.

"După ultimele evenimente totuşi Alianţa a pierdut din credibilitate, a pierdut din imagine. Alianţei chiar i se va cere să-şi dea demisia sau să plece de la putere, eu nu cred că ea va pleca chiar aşa de uşor. Alianţa poate să facă un singur lucru, să retragă ideea sau iniţiativa de organizare a referendumului", consideră politologul Vasile Croitoru.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu