În premieră, Nicolae Timofti a intrat în top trei cei mai influenţi politicieni din Moldova

Prim-ministrul Vlad Filat se află pe prima poziţie în topul celor mai influenţi politicieni ai lunii august, potrivit topului elaborat de către Centrul de cercetări "Politicon". Acesta este urmat de ministrul de Externe, Iurie Leancă. Pe poziţia a treia în topul celor mai influenţi politicieni s-a situat preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti.

Clasamentul este completat de Dorin Chirtoacă, Marian Lupu, Mihai Ghimpu, Vladimir Voronin.

Premierul Vlad Filat şi ministrul Afacerilor Externe, Iurie Leancă, şi-au păstrat poziţiile din luna iulie. Filat a obţinut cele mai multe note de 10, acumulând, în total, 310 puncte. Preşedintele ţării, Nicolae Timofti, urcă trei poziţii, de pe locul 6 pe 3. De menţionat că este cea mai înaltă poziţie ocupată de şeful statului de la începutul lunii martie, atunci când a fost introdus în lista celor mai influenţi politicieni.

Primarul Capitalei, Dorin Chirtoacă, preşedintele Parlamentului, Marian Lupu, şi liderul PL, Mihai Ghimpu, au coborât cu câte o poziţie şi se află pe locurile 4, 5 şi 6 respectiv.

În schimb, liderul PCRM, Vladimir Voronin, urcă o poziţie faţă de luna iulie, de pe locul 8 pe 7.

 

 

 


loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu