În Parcul Valea Trandafirilor va fi construit primul teren de skateboard

Peste patru luni în Parcul Valea Trandafirilor va fi construit primul teren de skateboard. Acesta se va întinde pe o suprafaţă de 30 de ari, iar municipalitatea va investi aproape cinci milioane de lei. Potrivit şefului Direcţiei Construcţii Capitalei, lucrările de amenajare a skatepark-ului vor începe în luna august.

"Noi estimăm 600 metri cubi de beton care vor folosite la construcţia propriu-zisă. Ne punem ca scop să construim un skateboard park unic în zonă ca să corespundă tuturor rigorilor, normelor legale şi europene", a spus şeful Direcţiei Construcţii Capitale, Alexandru Panfilii.

Zona va fi supravegheată video şi va fi iluminată pe timp de noapte. Tinerii care au practicat skateboard-ul pe marginea străzilor salută iniţiativa autorităţilor.

"Eu consider că e o idee minuanată. Multor copii le place skateboard-ul şi ar fi o idee minunată să construiască aici o rampă."

Potrivit proiectului, în zona de distracţie a parcului vor mai fi renovate şi alte şase terenuri pentru fotbal, baschet, handbal, tenis, badminton şi volei, care în prezent sunt în paragină. Pentru aceste lucrări, municipalitatea va investi peste un milion de lei.



loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu