În pădurea de la Ţahnăuţi au răsunat cântece haiduceşti. Oaspeţii, întâmpinaţi cu pâine şi sare

Embed:

Cântece haiduceşti au răsunat astăzi în pădurea din satul Ţahnăuţi, raionul Rezina. Acolo a avut loc Festivalul Naţional "Trec anii haiducului." Evenimentul este la cea de-a treia ediţie şi este singurul de acest fel din ţară. 

Aşa cum cere tradiţia, evenimentul a început cu o paradă a colectivelor folclorice. Artiştii au fost întâmpinaţi de gazde cu pâine şi sare. Primii care au urcat pe scenă a fost ansamblul folcloric "Şoimanii" din satul Ratuş, raionul Criuleni.

"Cântecul haiducesc este pentru noi în primul rând educaţie patriotică. Întrucât şoimanii au luptat pentru dreptate, onestitate, demnitate. Promovăm folclorul autentic, costumul, portul şi dansul", a spus conducatorul colectivului "Şoimanii", Ion Chircu. 

Muzica nu i-a lăsat indiferenţi pe oaspeţii evenimentului, care au încins o horă.

Oamenii au rămas încântaţi şi spun că ar dori ca astfel de evenimente să se desfăşoare mai des.

"Ne place ne place, foarte frumos. Stăm până la urmă. Mulţumim, dă Doamne să mai avem aşa ceva."

"Avem un ansablu care ne reprezintă, de la Ţareuca, suntem fanii şi am venit să-i susţinem, să-i aplaudăm, să-i încurajăm."

"Acum începe din nou să se menţină tradiţiile strămoşeşti. Fiidcă câţiva ani au dispărut aceste tradiţii, iar acum încep a reînvia din noi."

La eveniment au venit şi meşterii populari din zonă. Maria Celac confecţionează adevărate opere de artă din pănuşi. Ea spune că munca este una dificilă şi trebuie făcută cu multă dragoste.

"Începând cu un singur fir o urzăşti pânza, apoi băteala. Noi locuim pe malul Nistrului, un loc foarte pitoresc şi eu am arătat aici apa şi valurile", a declarat meşterul popular, Maria Celac. 

Scopul festivalului este promovarea şi valorificarea colectivelor folclorice de bărbaţi şi a cântecului haiducesc, spun organizatorii.

"Este un eveniment care uneşte toţi oamenii de bună credinţă, dar totodată este un eveniment care promovează lucrurile care au fost în istoria Republicii Moldova", a declarat Eleonora Graur. 

În total, la festival au participat 11 colective folclorice din toate colţurile ţării.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu