În Moldova VIN ÎNGHEŢURILE. Pomii fructiferi, ÎN PERICOL (FOTOREPORT)

Embed:

Veşti proaste de la meteorologi. De mâine, 15 martie, se aşteaptă îngheţuri pe timp de noapte, în toată ţara. Specialiştii spun că vor fi înregistrate până la minus 6 grade Celsius, iar cei mai afectaţi vor fi pomii fructiferi din sudul ţării. Agricultorii încearcă să-şi protejeze livezile de temperaturile negative, prin diverse metode, dar cred că producţia de fructe va fi afectată şi anul acesta.

Terente Panfil din Ruseştii Noi, raionul Ialoveni, are o livadă de cireşi de aproape zece hectare. De teama îngheţului, bărbatul şi-a stropit pomii cu o soluţie specială.

"Noi am stropit şi am protejat-o oleacă şi adică poate să afecteze, nu se poate de spus nu, dar nu spunem 100 de procente. Dar este clar că dacă vor fi până la şase grade este slut", a menţionat Terente Panfil, agricultor.

Şi consăteanul lui, Sergiu Trohin, se teme de îngheţ. Agricultorul are viţă-de-vie şi livezi, pe aproape trei hectare. El spune că temperaturile negative vor afecta cel mai mult caişii, care au înflorit deja.

"La - 3,4 grade mai ales acolo unde sunt livezile pe văi, acolo este pericolul mai mare", a explicat Sergiu Trohin, agricultor.

Meteorologii spun că îngheţul se va manifesta pe timp de noapte în perioada 15-17 martie.

"Ne aşteptăm ca aceste temperaturi să scadă pe întreg teritoriul ţării şi adică ne aşteptăm ca pe parcursul nopţii să avem între -1 şi -6 grade Celsius în aer şi desigur la suprafaţa solului", a declarat Ghenadie Roşca, şef Centrul de Prognoze Meteo a Serviciului.

Cele mai mari probleme se vor înregistra în sudul ţării, în special în sectorul pomicol.

"În partea de nord a început doar înmugurirea, respectiv ele pot să reziste până la temperaturi şi mai joase, până la - 10 grade Celsius. Dacă vorbim de partea de sud, deja acolo situaţia este mai diferită, respectiv dacă temperaturile vor scădea sub - 4 grade Celsius atunci s-ar putea ca unii pomi fructiferi, caişii şi cireşii să fie uşor afectaţi", a precizat Ghenadie Roşca.

Potrivit meteorologilor, vremea se va încălzi uşor din 18 martie. Astfel, termometrele vor indica pe timpul nopţii până la 7 grade Celsius, iar în timpul zilei, cel mult 18 grade.

loading...

Lasă un comentariu