În Moldova, numărul copii care trăiesc în familii adoptive profesioniste este în creştere

Embed:
Numărul copiilor aflaţi în grija unor părinți adoptivi profesioniști este în creştere. Potrivit specialiştilor, datorită acestor familii, copii abandonaţi de părinţii biologici se adaptează mai uşor.

Maria şi Vladimir Grigoriu din satul Zorile, raionul Orhei, sunt împreună de 22 de ani. Acum 6 ani ei au luat în familie o fetiţă orfană.

"Noi am aşteptat un an de zile, eu mergeam la cursuri. Nu aveam copii şi toţi ne spuneau că avem nevoie de asemenea cursuri ca să ne obişnuim. Am reuşit, că erau 5 familii care doreau custodia acestei fetiţe, pe toţi ne-au pus într-un rând şi copila m-a ales pe mine", a spus Maria Grigoriu, mamă.

Ulterior, soţii Grigoriu au mai adoptat un copil.

"Totul e foarte bine, viaţa noastră s-a schimbat, are acum un sens, noi suntem bucuroşi şi mulţumiţi. Să nu vă fie frică, cei care încă nu aţi luat un copil, nu este nimic rău în asta", a zis Vladimir Grigoriu, tată.

Mama vrea să le ofere copiilor ceea ce ea singură nu a avut în viaţă. Când Maria avea 10 ani, tatăl ei şi-a omorât soţia şi mama în faţa copiilor. Fraţii şi surorile au crescut despărţiţi, în diferite case de copii. Fără să ştie ce este dragostea părintească, Maria şi soţul ei învaţă din mers să fie părinţi.

"Pentru mine întotdeauna a fost o prioritate să avem un copil în familie, pentru că eu am crescut la o casă de copii. Totul este acolo, dar nu există căldură părintească, nu eşti măcar un pic mângâiat pe cap, nu se discută cu tine", a zis Maria Grigoriu, mamă.

Deşi au venituri modeste, părinţii le asigură fetiţelor toate cele necesare.

"Trebuie să le oferim copiilor tot ce-i mai bun, ca ei să simtă copilăria", a zis Maria Grigoriu, mamă.

"Se mai întâmplă să se certe, dar oricum se împacă. Iar noi le auzim cum zic: "Tu eşti sora mea, nu am vrut să-ţi fac rău".", a zis Vladimir Grigoriu, tată.

Familia Grigoriu vrea să repare locuinţa înainte de venirea iernii şi să ajungă cu fetele la mare.

În toată ţara, numărul copiilor aflaţi sub tutela părinţilor adoptivi profesionişti este în creştere. Dacă în anul 2007 erau în jur de 40 de astfel de copii, în 2017, şi-au găsit o nouă familie 810 copii.

"Numărul părinților, numărul asistentelor parentali profesioniști este în creștere. Pentru că și în creștere este numărul copiilor care sunt scoși în familie. Este o modalitate de a oferi copilului un cămin. Cât de bune nu ar fi centrele noaste, cât de bine nu le-am dota noi, căldura care poate să ofere un potențiala tată sau mamă nu poate fi înlocuită de angajații unui centru", a spus Lucia Ceciuc, şef interimar, Direcţia pentru Protecţia Copilului

Potrivit legii, adulţii care au cel puţin 23 de ani pot deveni părinţi adoptivi profesionişti. Statul le plăteşte în jur de 2000 de lei pentru fiecare copil.

Lasă un comentariu