În Italia în acest an ar putea avea loc noi alegeri generale

Pentru prima dată în istoria postbelică, Italia ar putea să organizeze alegeri generale de două ori în acelaşi an. Ţara se află în impas după alegerile generale din 4 martie, în urma cărora au rezultat trei blocuri parlamentare minoritare, incapabile să coopereze.

'În ceea ce ne priveşte, noi putem vota (din nou) imediat, prima dată posibilă ar putea fi 8 iulie şi vă spun că de azi suntem în stare de campanie electorală', a declarat luni liderul Mişcării populiste Cinci Stele (M5S), Luigi di Maio.

Di Maio a făcut această declaraţie după ce preşedintele Italiei, Sergio Mattarella, a avut întâlniri cu grupuri rivale de politicieni şi a declarat că nu s-au înregistrat progrese în negocieri.

Mişcarea Cinci Stele a eşuat din nou în a ajunge la un acord cu partidul de extremă dreapta Liga, în condiţiile în care Silvio Berlusconi constituie, se pare, un 'măr al discordiei' între cele două formaţiuni.

Liderul partidului de extremă dreapta Liga din Italia, Matteo Salvini, a anunţat luni că i-a cerut preşedintelui ţării să îi ofere un mandat să încerce să formeze un guvern, din partea unui bloc conservator din care face parte şi Silvio Berlusconi. Or, propunerea lui Salvini pare să închidă uşa Mişcării 5 Stele, al cărei lider Luigi Di Maio i-a propus un acord lui Salvini cu condiţia ca acesta să se distanţeze de Berlusconi, scrie Agerpres.ro.

La alegerile naţionale de la 4 martie, cele mai multe mandate în parlament au fost câştigate, fără o majoritate clară, de o alianţă de centru-dreapta condusă de formaţiunea anti-imigraţie Liga, iar partidul anti-sistem Mişcarea 5 Stele s-a clasat, individual, cel mai bine. Partidul Democrat, de centru-stânga, a ieşit pe poziţia a treia
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu