"În genunchi am spus eu": Un şofer, impus să îşi ceară scuze de la o femeie aflată într-un BMW (VIDEO)

Embed:

Incident amuzant dar şi periculos surprins în plin trafic. Un şofer l-a obligat pe un alt conducător auto să-şi ceară scuze în genunchi, după ce ultimul ar fi făcut o manevră periculoasă. Întreaga scenă a fost surprinsă de un alt participant la trafic, care a postat filmuleţul pe reţelele de socializare.

Incidentul s-ar fi produs ieri, la intersecţia străzilor Burebista şi Dacia. Potrivit autorului filmuleţului, bărbatul care a urcat pe capota maşinei este şoferul supărat.

Astfel, el a vrut să-l oprească pe celălalt conducător auto, care, cu câteva clipe mai devreme ar fi făcut o manevră periculoasă şi astfel, a speriat pasagerul din dreapta al şoferului supărat. Incidentul a durat mai bine de cinci minute, iar şoferul somat să-şi ceară scuze a cedat. Acesta a coborât din maşină şi a îngenunchiat în faţa femeii, pasagera din cealaltă maşină.

În urma acestui conflict, în zonă s-au format ambuteiaje. Potrivit ofiţerului de presă al Poliţiei Capitalei, Natalia Stati, oamenii legii nu au fost solicitaţi ieri, la acest incident.

Aceştia, însă, s-au atosesizat iar în continuare poliţiştii urmează să stabilească identitatea şoferilor pentru a vedea în ce măsură aceştia vor fi pedepsiţi.

Scena video a adunat sute de comentarii:

"Circul a plecat, dar clovnii au rămas".

"Încă odată mă conving că cei cu BMW sunt complexaţi".

"Este un pericol public acest individ".

"Prinţesa e asezată în BMW, restul oare nu sunt oameni?"

"Incredibil, ce clovn, frumos circ în stradă".

Deocamdată nu se cunoaşte ce a urmat după acest incident.

 
loading...

Lasă un comentariu