În Europa pe jos. Un grup de moldoveni va trece hotarul în UE la pas alergător (VIDEO)

Embed:

În timp ce unii moldoveni se gândesc abia să plece în Europa, alţii au decis să-şi vadă visul cu ochii chiar de azi. Un grup de moldoveni au pornit spre Europa pe jos. Ei şi-a propus să parcurgă la pas alergător distanţa dintre Chişinău şi Vama Leuşeni. Asta pentru ca exact la miezul nopţii, când intră în vigoare acordul privind liberalizarea regimului de vize, să treacă hotarul în Uniunea Europeană doar cu paşaportul biometric.

"Este un eveniment atât de minunat, se deschid graniţele! Noi am decis să alergăm până în România şi înapoi.  Vrem să verificăm dacă într-adevăr frontiera poate fi trecută fără vize", spune alergătorul Dmitrii Voloşpin.

"Am hotărât anume azi să alergăm să vedem dacă chiar putem să trecem fără vize, fiindcă chiar mie mi se pare acest lucru nu chiar real", a mai spus alergătorul Andrei Matcovschi.

"Vremea e perfectă, dispoziţia la fel. Vrem să ajungem repede, toţi împreună", a precizat Vadim Jeleascov.

"Fiecare aleargă cât poate. Unii 20 km, alţii 10 km", mai spune un participant.

"Cel care a alergat urcă în maşină şi mănâncă dulciuri fiindcă după trei ore el iarăşi va alerga", a mai spus alergătorul Dmitrii Voloşpin..

"Va fi filmat întreg procesul.  Aflaţi mai multe despre noi la ştiri, uitaţi-vă la televizor", declară Sergiu Logvinenco.

"Dacă ne va reuşi şi totul va fi bine, noi la vamă vom deschide solemn o sticlă de şampanie şi vom cinsti".

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu