"În crimele comise împotriva protestatarilor paşnici de pe Maidan ar putea fi implicate serviciile secrete străine"

Embed:

În crimele comise împotriva protestatarilor paşnici de pe Maidan ar putea fi implicate serviciile secrete străine. Declaraţia a fost făcută de reprezentantul Procuraturii Generale din Ucraina, Oleg Zalisko, citat de agenţia UNIAN.

Autoproclamatul lider din Lugansk l-a provocat pe preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko, la un duel, scrie agenţia TASS. Igor Plotniţki i-a adresat o scrisoare deschisă liderului de la Kiev, în care îl îndeamnă să aleagă armele şi locul unde va avea loc confruntarea. Propunerea lui Plotniţki a fost ironizată pe reţelele de socializare, iar purtătorul de cuvânt al diplomaţiei statului vecin, Evgheni Perebinis, a declarat că acesta este demn de un duel cu justiţia ucraineană.

Procuratura spaniolă va iniţia o cauză penală împotriva autorităţilor din regiunea Catalonia, informează Reuters. Peste 2,3 milioane de oameni au participat în data de 9 noiembrie la o consultare cu privire la independenţa regiunii. Acţiunea a avut loc în pofida interdicţiei emise de Tribunalul Constituțional de la Madrid.

Parlamentarii germani au criticat dur tentativele premierului britanic, David Cameron, de modificare a politicilor în domeniul imigraţiei, notează Financial Times. Politicienii au dat asigurări că Uniunea Europeană nu îşi va modifica poziţia asupra acestui subiect.

Relațiile dintre Rusia și China reprezintă factorul-cheie în menținerea stabilității strategice și a securității în lume. De această părere este ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, citat de Agerpres.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu